CUVINTE CU MINTE | ”MAMĂ, NU FI NERVOASĂ, FII FRUMOASĂ, FII IUBITOARE DE COPII!”(autor: Narcisa Chișiu)

Nu mă dau mare expertă în parenting, dar, de 8 Martie, poate cel mai nimerit ar fi un articol despre mame, despre copii.

Dacă mai demult, să zicem cu o generație în urmă, accentul în educarea copiilor se punea pe o bună creștere, copii cuminți, care să nu iasă din cuvântul părinților și Doamne Ferește, din cel al profesorului de la școală, azi, tendința în parenting (concept utilizat pentru a defini ceea ce ține de procesul de educare și creștere a copilului) e aceea de a crește copii geniali. În jurul vârstei de cinci ani, puțini copii nu sunt deja experți ori în fizica cuantică, în noțiuni de genetică, vorbitori de mai multe limbi străine, ași în mai multe ramuri sportive sau au creații proprii de notorietate . Toți sunt supradotați și extraordinari. Îndopați cu toate enciclopediile de pe piață, trecuți prin zeci de caiete de activități, ore, meditații, buni cunoscători ai noilor tehnologii, îi vrem buni și la mate și la info și la citit și la vorbit și la șotron și la desen și la sărit și, de ce nu, și la gătit.

E firesc să învețe multe la această vârstă, sunt foate curioși, receptivi, au capacitate de a înmagazina și trebuie profitat de acest lucru. Suntem acolo lângă ei, le vrem binele și le arătăm că ne pasă. Îi pregătim pentru viață. Dar viața nu e o luptă, așa cum ne ziceau și nouă părinții și bunicii. Viața e o bucurie. Da, e o provocare, dar lupta o ducem doar noi cu noi înșine, mai târziu, dacă nu înțelegem de mici că viața e o bucurie.

Suntem mândri că cei mici se fac mari, sub blânda noastră oblăduire, devin oameni mari și la propriu și la figurat. Ne ocupăm și ne preocupăm de soarta lor, iar în speranța că le vom dărui mai mult decât ne-au oferit părinții noștri, facem eforturi să le oferim TOTUL.. Și Slavă Domnului, găsim de toate la raft, la raftul cu cărți,  la raftul cu alimente, la raftul cu experiențe.

Dar, v-ați gândit vreodată ce ne învață pe noi acești copii, cu ce se îmbogățește părintele din această experiență? Și nu mă refer aici la zecile de cărți de parenting parcurse care, pentru mulți au creat deja un efect dopaminic.

Pentru mine, cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplar vreodată nu a fost momentul în care mi-au pus în brațe pentru prima dată noul născut, ci momentul în care copilul a deschis pentru prima data ochii și m-a privit. Acea privire m-a tulburat: Era o lumină stranie care parcă venea dintr-o altă lume.  Din acel moment lumea mea s-a schimbat, am văzut viața cu alți ochi. 

Perspectiva a devenit una mai optimistă, dar și mai realistă. Să încep cu începutul. Atunci când pruncul încă nu vorbește,  te provoacă să citești gânduri, să empatizezi, să devii telepat, să înțelegi lucruri nerostite, să fii mai atent la sentimente, emoții, chiar la limbajul trupului. Când începe diversificarea, începi, parcă să fii mai atent și la meniul tău, la felul cum gătești, la conduita ta atunci când alegi un produs de pe rafturile supermarketurilor.

Copilul, când face primii pași, cade mereu și se ridică. Consider că e un îndemn bun pentru noi, ca adulți. Când încep să bage toate fleacurile în gură, devii parcă mult mai atent la ce e în jurul lui și începi să debarasezi de prin jur lucruri periculoase, multe netrebuincioase.

De ce-urile celor mici ne provoacă să găsim răspunsuri și să le formulăm adecvat. Ei te provoacă să fii atent, nu doar să auzi. Unele întrebări poate nici ție nu ți-au trecut vreodată prin minte. Fii curios și explorează lumea din jur, alături de copii. Vei descoperi adevăruri și minuni ascunse până atunci ochilor, sufletului. 

Încăpățânarea celor mici, atât de greu de gestionat, uneori, te determină să ai răbdare, să-i înțelegi mai bine pe ei, să te cunoști mai bine pe tine.

Joaca cu cei mici, pare de multe ori o povară după o zi încărcată la serviciu, te vindecă de fapt de griji, de stres, de sobrietatea unei atitudini superioare și generatoare de tensiuni.

Cu toată alergătura cotidiană, parcă se dilată timpul atunci când ai copii, iar noțiunea de ”Tinerețe fără bătrânețe”, chiar e valabilă, atunci când țâncii apar în viața ta, mai târziu. Dai în mintea copiilor, apoi urmează pubertatea, adolescența și hăăt încolo, bătrânețea.

Eu văd copilul ca pe o materie nouă trimisă de Dumnezeu pentru a îmbunătăți materia deja existentă, care astfel se poate desăvârși. Adultul, o dată ce și-a activat toate simțurile, eliberat de orice sursă de bruiaj (prejudecăți, convenții etc), poate genera o punte de comunicare autentică cu noul venit, pentru a crea o ființă superioară

Dar, în unele momente, copiii te pot purta într-o secundă chiar pe culmile disperării, atunci când te invadează ca niște niște mici viruși, care declanșează la pupitrul de comandă Cod Roșu, pierzi controlul, și parcă tot ce-ți dădea senzația de om adult se năruie, și toate regulile și normele de conduită sunt într-o clipă  luate de val. Și, tocmai când ești pe cale să izbucnești, să refulezi, să-ți recapeți demnitatea de Om Mare, în fața unui țânc, când simți un puls accelerat care-ți dictează că tu esti stăpânul, auzi o voce blândă, rostită dintr-un piept fragil, că-ți spune :”Mamă, nu fi111111111 nervoasă, fii frumoasă, fii iubitoare de copii!”

Sursă desen: ”De ziua mamei” – Tudor Cristian C.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.