VIDEO | Credincioșii sunt așteptați anul acesta să ia parte la Slujba de Înviere

Dacă anul trecut credincioșii au urmărit Slujba de Înviere la televizor sau în mediul online, anul acesta sunt așteptați la biserică să ia parte alături de preoți la slujbele speciale de Paști.

Slujbele de Paști se vor desfășura după același program ca și în ceilalți ani însă se va ține cont de recomandările specialiștilor în contextul pandemiei de coronavirus.

”Cu multă bucurie și mult entuziasm vă anunțăm că potrivit legilor și a tot ceea ce am primit ca și orientare pentru programul sărbătorilor de Paști, ele vor fi așa cum au fost întotdeauna, adică de la ora 12:00 noaptea împreună, din fericire, vom putea participa la Slujba Invierii. De asemenea în biserica noastră la ora 12: 00 noaptea va începe Slujba Învierii, canonul, după care urmează Sfânta Liturghie, pe urmă vom sfinți coșurile cu bucatele aduse la biserică. De asemenea vom pregăti din timp și pahare cu pâine și cu vin sfințite, cunoscute în biserica noastră ca și Paști, ca toți cei care doresc să poată să își ducă acasă și din acestea. Să guste din ele înainte de a mânca din bucatele sfințit. În noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 12:00 va începe Slujba Învierii iar duminică de la ora 12:00 după amiaza vom face Slujba Vecerniei Învierii sau cum este cunoscută în popor, a doua Înviere. În a doua și a treia zi de Paști programul de slujbe o să fie cel cunoscut, cu Sfânta Liturghie de la ora 10:00, Utrenia de la ora 09:00 și împreună să ne bucurăm de sărbătoarea Învierii”, a precizat Dan Sidău, preot la Catedrala Ortodoxă Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Sighetu Marmației.

Preoții recomandă credincioșilor să poarte masca de protecție la biserică și să păstreze distranțarea fizică.

”Vrem să îi rugăm pe toți creștinii noștri și pe toți cei care vor fi prezenți la Slujba Învierii să avem o conduită cât mai firească, cât mai naturală dar în același timp să nu uităm că ne aflăm într-o perioadă delicată și ni se cere responsabilitate fiecăruia în parte. Îi rugăm pe toți cei care pot să poarte mască, să păstreze acea distanțare fizică, să fim atenți la noi respectându-ne unii pe ceilalți. Cu multă atenție dar în același timp și cu multă credință, cu bucurie, să fim cu toții împreună păstrând rigorile și să ne bucurăm cu toții de sărbătoarea Invierii”, a adăugat preotul.

La Parohia Greco-Catolică din Sighetu Marmației la ora 23:55  va începe Slujba Învierii urmată de Sfânta Liturghie și binecuvântarea bucatelor, duminică 2 mai  la ora 10:00 va începe Sfânta Liturghie din Duminica Învierii Domnului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.