CONTROVERSE: Rudele bătrânului din Bârsana care a ajuns lovit la spital susțin că poliția încearcă să mușamalizeze cazul

CONTROVERSE: Rudele bătrânului din Bârsana care a ajuns lovit la spital susțin că poliția încearcă să mușamalizeze cazul

 Problemă controversată în cazul bărbatului care a suferit un accident luni, în comuna Bârsana. Poliţiştii susţin în continuare că nu este vorba despre un eveniment rutier, întrucât maşina nu l-ar fi surprins şi accidentat, însă aparţinătorii victimei susțin altceva. Aceştia spun că roata maşinii i-a trecut bătrânului peste picior.

Totul s-a petrecut luni, în jurul orei 14:00, în Bârsana. Şoferul unui autovehicul de mare tonaj a sesizat prin 112 faptul că un bărbat este inconştient pe partea carosabilă, după ce s-a dezechilibrat şi a căzut în momentul în care acesta se deplasa pe drumul public. Oamenii legii şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, substaţia Sighetu Marmaţiei, s-au deplasat imediat la faţa locului pentru a vedea despre ce este vorba şi a-i acorda victimei primul ajutor. Bărbatul, în vârstă de 72 de ani, a fost transportat la Spitalul Municipal Sighet, unde medicii au constatat că prezintă un traumatism cranio-cerebral acut şi o fractură de os parietal, motiv pentru care a fost trimis la Baia Mare pentru investigaţii amănunţite şi tratament de specialitate. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş au declarat la momentul respectiv că din raportul poliţiştilor care au fost la faţa locului reiese că nu a fost vorba despre un accident rutier, ci că bărbatul s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut singur, fără ca maşina să îl accidenteze. Rudele victimei spun însă că medicii au descoperit ulterior că bărbatul ar fi avut piciorul stâng strivit, motiv pentru care medicii din Baia Mare i-au tăiat ieri o parte din el.
„Cumnatul meu venea pe marginea drumului, pe partea carosabilă, şoferul maşinii venind spre Sighet. Şoferul a declarat că victima s-a dezechilibrat, dar de fapt nu s-a dezechilibrat, pentru că l-a atins cu spatele maşinii, l-a învârtit şi i-a trecut cu maşina peste picior. Am înţeles că Poliţia din Ocna Şugatag a fost la faţa locului şi a luat declaraţii şi a constatat că nu a fost accident rutier, ci că a picat că a fost băut şi a dat cu capul. Piciorul cine i l-a zdrobit? Ieri la Baia Mare i-a fost amputat piciorul, i-a rămas numai călcâiul. Astăzi s-a dus familia la el să doneze sânge şi urmează să-i fie făcută intervenţie chirurgicală la cap”, povesteşte Maria Bledea, cumnata victimei.
Aparţinătorii sunt de părere că oamenii legii au întocmit greşit raportul, ba mai mult, ar încerca să muşamalizeze cele petrecute.
„Cei de la Ambulanţă au spus să meargă cineva de la Poliţie să dea declaraţie, însă o doamnă poliţist a spus „nu, că e un beţiv şi nu-i accident de maşină, s-a dezechilibrat”. Eu aşa cred că Poliţia încearcă să muşamalizeze. Eu n-am nimic, dar să spună adevărul. Chiar dacă e un om mai necăjit, nu înseamnă că nu are dreptul la viaţă”, este de părere cumnata bărbatului, Maria Bledea.
TV Sighet a solicitat astăzi informaţii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş cu privire la presupusul accident, dacă au survenit sau nu modificări în urma cercetărilor de până în prezent, dar oamenii legii îşi menţin poziţia, şi anume că nu este vorba despre un accident de circulaţie.
„Bărbatul s-a dezechilibrat, nu a fost surprins, nu a fost accidentat, deci practic nu e accident de circulaţie. La fiecare eveniment, poliţişti fac primele investigaţii şi după primele investigaţii rezultă nişte concluzii. Cu siguranţă dacă vor stabili colegii, în urma analizării mari multor probe, că e vorba de un accident de circulaţie ne vor comunica şi nouă. Din primele date însă aşa ar reieşit”, a declarat Dumitriţa Rus, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţia a Judeţului Maramureş. 
Familia bărbatului spune că îşi doreşte să se facă dreptate şi să se spună adevărul.
„Noi vrem să se afle adevărul, deci Poliţia din Ocnă să declare aşa cum a fost. Ei au văzut sânge şi că o femeie i-a dat o pătură, dar piciorul nu i l-a văzut nimeni, decât domnul doctor Moyş la Urgenţă. Vrem să se ştie adevărul, să nu se spună că nu-i adevărat. A fost clar accident de maşină”, a mai spus Maria Bledea, cumnata bărbatului.
În prezent, bătrânul se află la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde urmează să fie supus unei alte intervenţii chirurgicale, de această dată la cap.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.