VIDEO | Contrabandist prins de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au confiscat, în urma unor acțiuni specifice, peste 10.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 120.000 de lei. Totodată au prins un contrabandist.

Marți, un echipaj al poliției de frontieră a observat un bărbat care transporta în spate, de la graniță spre localitatea Valea Vișeului, mai multe colete voluminoase. S-a acționat pentru reținerea celui în cauză, dar în momentul în care aceasta a observat echipajul poliției de frontieră a abandonat coletele și a încercat să fugă. Până la urmă a fost reținut. E vorba de un ucrainean în vârstă de 31 de ani. La fața locului au fost descoperite şase colete cu 3.000 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană. Țigările au ost confiscate, iar în cauză se fac cercetări pentru contrabandă și trecere frauduloasă a graniței.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Sarasău au descoperit în apropierea graniței mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediul Poliției de Frontieră, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.250 de pachete cu țigări, în valoare totală de 84.800 lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.