Poliţiştii de frontieră maramureşeni au surprins şi reţinut în flagrant un cetățean ucrainean, îmbrăcat în costum de scafandru, care a încercat să introducă ilegal în România prin apa râului Tisa 60.000 de ţigarete.
Astfel, în seara zilei 27 aprilie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sighetu Marmaţiei au prins în flagrant un cetățean ucrainean care transporta de la linia de frontieră spre interiorul țării mai multe colete ce conțineau țigări provenite din contrabandă.
Imediat au fost anunţate autorităţile ucrainene, iar în urma cercetărilor efectuate în comun cu acestea, au descoperit pe malul ucrainean al râului Tisa indicii clare că s-a desfăşurat o activitate de contrabandă.
Totodata, la cercetarea terenului au fost descoperite 6 colete ambalate în folie de culoare neagră ce conțineau 3.000 pachete țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană în valoare de aproximativ 25.000 lei.
Cetăţeanul ucrainean în vârstă de 20 de ani, identificat ulterior ca fiind Ivan V. din localitatea Delovoe, Ucraina era echipat cu un costum de scafandru pentru a trece mai uşor apa râului Tisa.
Polițiștii de frontieră i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.
Întreaga cantitate de tigari a fost ridicată în vederea confiscării.
Cercetările continuă pentru depistarea şi reţinerea altor persoane implicate și a probării intregii activități infracționale.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
Contrabandă în costum de scafandru

Lasa un raspuns