Consiliul Județean pregătește redepunerea cererii de finanțare și a documentelor însoțitoare pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru reabilitarea Drumului Nordului, cuprins în Traseul regional Transilvania Nord. Este vorba de reabilitarea a cinci sectoare de drum județean, aflate la limita cu județele Sălaj și Satu Mare, respectiv zona Copalnic-Șurdești.
Consilierii județeni au aprobat modificarea principalilor indicatori tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare Drumul Nordului – Maramureș, etapa I”, aprobați printr-o hotărâre a consiliului din noiembrie anul trecut.
”În urma clarificărilor primite din partea celor de la ADR Nord-Vest pentru promovarea proiectului pe Programul Operațional Regional, e nevoie să existe câteva modificări care nu generează modificări semnificative la partea de valoare totală a proiectului care a fost depus spre finanțare, dar e nevoie de câteva lucruri pentru a discuta partea de proprietate”, a declarat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.
Investiția care prevede reabilitarea Drumului Nordului Maramureș, etapa I, cuprinde mai multe sectoare de drum județean:
DJ 108D limita județului Sălaj – Gârdani până la intersecția cu DJ 108A;
DJ 108A Gârdani (intersecția cu DJ 108D) până la Ardusat (intersecția cu DJ 193);
DJ 193 – limita de județ Satu Mare – Hideaga (DN1C);
DJ 182B Șomcuta Mare (intersecția DN 1C) – Coaș (intersecția DJ 182C);
DJ 182C Coaș (intersecția cu DJ182B) – Copalnic (DN 18B) – Copalnic Mănăștur (DN 18B) – Șurdești (DJ184).
În urma depunerii documentațiilor corecte, autoritățile județene și-au propus și câteva termene pentru această investiție. Potrivit lui Zetea, contractele de finanțare ar urma să fie semnate în perioada mai-iunie.
”Odată cu depunerea documentațiilor către ADR Nord-Vest, demarăm și procedura de licitație cu clauză suspensivă în cadrul Consiliului Județean Maramureș pentru ca la momentul în care vom reuși să semnăm contractul de finanțare pe Drumul Nordului, pe aceste trasee de drum județean, să avem finalizată și parte de licitație astfel încât să tot putem să începem să muncim și să discutăm despre un șantier deschis acolo, nu doar despre un proiect”, a mai spus Zetea.
Din rețeaua de 800 de kilometri de drum județean cât are Maramureșul, doar 56 de kilometri au fost reabilitați cu adevărat în ultimii 26 de ani, mai precis drumul care face legătura între Baia Sprie și Bârsana.

Lasa un raspuns