VIDEO | Cei care și-au achiziționat deja pachete turistice pentru Paște sau pentru vacanța de vară, nu-și vor pierde banii

Sărbătorile pascale, 1 Mai și sezonul estival, erau perioade de vârf ale turismului. În contextul actual, turiștii sunt rezervați în a pleca departe de casă, în vacanță. Pentru cei care și-au achiziționat deja pachete turistice, administratorii de agenții de turism îi asigură că nu vor exista probleme în ceea ce privește costurile la care au fost supuși . Totul va fi reprogramat pentru o dată ulterioară.

Nimic nu se pierde, totul se transformă. Directorii agențiilor de turism dau asigurări că turiștii care și-au achiziționat deja pachete turistice pentru Paște sau pentru vacanța de vară, nu-și vor pierde banii. Se caută soluții pentru a reprograma ofertele, pentru o dată ulterioară, când se va putea.

”Problemele sunt nenumărate. Sigur că turiștii noștri care au plătit avansul pentru vacanțe sunt foarte îngrijorați, și nu știu ce se va întâmpla. Pentru cei care au avut înscrieri pentru perioada imediat următoare, vorbesc aici de lunile aprilie și mai, având în vedere că și starea de urgență s-a prelungit până la mijlocul lunii mai, sigur că aceste vacanțe nu vor mai avea loc. Toți suntem conștiență că trebuie să stăm cât mai izolați și sperăm să se termine cât mai repede această situație deosebită și nemaiîntâlnită. Și pentru aceste vacanțe am căutat soluții cu tour operatorii, cu hotelierii, și anume, să le reprogramăm, la aceleași prețuri, ca să nu sufere turiștii, pentru că nu este nici vina lor, nici a noastră”, spune Daniela Grigorescu, ditrector agenție de turism Baia Mare,

Soluțiile sunt greu de găsit. Problemele sunt nenumărate.

”Nu este foarte ușor de găsit soluții în acest moment, pentru că turiștii noștri sunt foarte afectați din mai mute puncte de vedere. Poate că unii nu vor mai avea concediu în perioada în care am reuși noi să facem o reprogramare, mulți au fost trecuți în această perioadă în șomaj tehnic, și atunci s-ar putea să scadă puterea financiară pentru a-și mai permite concediul pe care și l-au dorit, așa că se pun multe probleme”, declară Daniela Grigorescu.

:Banii turiștilor sunt în siguranță, spune Daniela Grigorescu.

”În general, putem spune că banii turiștilor noștri sunt în siguranță. Fie că este vorba despre bilete de avion, pachete turistice sau despre cazări, acești bani nu se vor pierde. Probabil se vor emite vouchere, certificate de vacanță. Turiștii, măcar din acest punct de vedere, nu trebuie să-și facă griji, banii lor nu se pierd. Totul se va reprograma”, asigură Daniela Grigorescu..

În măsura în care se vor găsi locuri disponibile, tour operatorii au în vedere, posibilitatea ca pentru cei care s-au înscris cu pachete pentru vara acestui an, să folosească acești bani pentru rezervarea vacanței pentru anul viitor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.