VIDEO | Angajații Asociației Autism Baia Mare lucrează voluntar și oferă online servicii de suport pentru copiii cu autism

În jur de o sută de copii cu autism din Maramureș sunt afectați în această perioadă, din cauza imposibilității de a frecventa ședințele de terapie din cadrul Asociației de Autism Baia Mare. Pentru a veni în sprijinul lor, asistenții sociali din cadrul asociației fac muncă voluntară și oferă servicii de suport online, părinților și copiilor.

Situația dificilă prin care trecem i-a afectat și pe cei de la Asociația Autism Baia Mare. Deși au fost nevoiți să treacă în șomaj tehnic, continuă voluntar ședințele de terapie cu copiii cu autism, prin intermediul mijloacelor de comunicare online.

”Noi, legal, suntem în șomaj tehnic, însă am decis de comun acord, cu angajații asociației, să oferim pro bono, servicii de suport părinților, în această perioadă. Ținem legătura cu ei pe baza planului de intervenție pe care îl avem”, spune asistentul social Andreea Iațu, președinte adjunct, Asociația de Autism Baia Mare.

Aceste servicii se asigură online, prin Messenger, Whatsapp sau telefonic. Chiar dacă aceste intervenții online din partea terapeuților, nu sunt cele mai eficiente, întreruperea totală a ședințelor, nu este de dorit.

”În principiu pot să apară regrese, dar depinde foarte mult și de nivelul copilului, de ce s-a făcut până acum, depinde de potențialul lui. Fiecare copil e unic în felul lui și atunci depinde de la caz la caz. Interesul nostru este să putem să oferim stabilitate și echilibru în această perioadă grea. Clar că intervenția 1:1 din cadrul centrului e cu totul altceva, dar încercăm să ne adaptăm la situația actuală. Nu este ceva de dorit, dar e singura pe care putem să o facem în acest moment. Alternativa era să lăsăm părinții și copiii descoperiți în această perioadă, ceea ce nu e de dorit”, susține Andreea Iațu.

Asociația Autism Baia Mare are în coorodonare o sută de copii, din care 27 frecventează Centrul de Autism de la Sighetu Marmației.Printre aceștia se regăsesc și doi copii din Ucraina.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.