O nouă campanie de donare de sânge s-a desfășurat astăzi la Spitalul Municipal Sighet. Campania are loc în fiecare lună și vine în sprijinul persoanelor care suferă de anumite boli şi necesită transfuzii. Aproximativ 40 de sigheteni au răspuns invitației de a fi solidari cu cei aflați în suferință.
Campania de donare de sânge a demarat în urmă cu 3 ani printr-un parteneriat cu Centrul de Transfuzie din Baia Mare. În prezent în municipiul Sighetu Marmației se înregistrează peste 1000 de donări anual.
„Iată că la 3 ani de când am creat acest sistem împreună cu Centrul de Transfuzii de la Baia Mare funcționează în continuare în spitalul din Sighetu Marmației. Mă bucur să văd că oamenii răspund afirmativ la invitația noastră de a dona sânge, ma bucur să ii văd ca înțeleg și că nu doar o tragedie ne face să fim sensibili, să fim apropiați de nevoile celorlalți și am ajuns la maturitatea prin care înțelegem că în fiecare zi există un om undeva care are nevoie de sprijinul nostru. Astăzi au fost 37 de donatori”, a precizat Alexandru Oros, managerul Spitalului Municipal Sighet.
Campania de donare de sânge din această lună a fost un succes. Deși acțiunea era programată între orele 09:00-11:00, din cauza numărului mare de persoane care au dorit să doneze sânge aceasta s-a încheiat abia la ora 13:00. În sprijinul celor bolnavi au donat sânge și angajații mai multor instituții.
“Eu zic că a fost o zi buna și, cu siguranță, nu eu sunt cel care le mulțumește, ci chiar oamenii care au nevoie așa de mare să fie ajutați în plan medical cu acest sânge pe care sighetenii de bună credință l-au donat astăzi aici”, a mai spus managerul Spitalului Municipal Sighet, Alexandru Oros.
Reprezentanții Spitalului Municipaldoresc să încurajeze sighetenii să doneze sânge, iar prima inițiativă în acest sens au avut-o tinerii liberali care au dat tuturor donatorilor de astăzi apă și mere.
“Tinerii liberali i-au recompensat pe donatori cu apă și mere. Este un gest care încurajează creșterea și sporirea numărului de donatori. Încercăm prin toate mijloacele să sporim numărul lor. Astăzi a fost un gest făcut de acesti tineri, poate luna viitoare vom găsi alte metode prin care să facem oamenii să conștientizeze că nu e nevoie să se producă o tragedie ca ei să vină sa facă ceea ce trebuie făcut, adică să salveze vieți”, a mai precizat Alexandru Oros.
Cetăţenii trebuie să ştie că, înainte de a se face transfuzia, donatorul este pus să completeze un chestionar privitor la istoricul său medical și i se măsoară tensiunea şi glicemia. Donatorii trebuie să aibă o stare de sănătate generală bună, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, iar intervalul de timp dintre două recoltări trebuie să fie de minimum 45 de zile.
Lasa un raspuns