Cămin cultural modern în Vadu Izei

Lucrările la noul cămin cultural din Vadu Izei au fost finalizate. Noua clădire care va fi inaugurată în luna decembrie are o sală de spectacole modernă, sală de repetiții, bibliotecă, dar și birouri.

Valoarea acestei investiții este de 1,5 milioane de lei, iar noul cămin cultural are dotări la standarde europene.

”Proiectul este pentru cămin cultural, dar eu numesc această clădire o mică casă de cultură. A ieșit foarte bine, constructorii au fost destul de serioși, ne-am implicat și noi foarte mult, în fiecare zi am fost aici la ei. Ce nu a fost bine executat au refăcut, nu am avut divergențe cu ei. A venit de la București delegație și ne-a predat căminul, așteptăm autorizația de funcționare, până atunci nu putem să facem niciun fel de eveniment aici pentru că nu e permis și nu mi-aș permite să fac pe propria răspundere un eveniment unde ar fi 400-500 de persoane”, a precizat Petru Vlașin, primar Vadu Izei.

Noua clădire dispune de dotări moderne și va găzdui evenimentele cultural-artistice din Vadu Izei.

”Vom organiza aici concerte, ansamblul din Vadu Izei se va pregăti aici, avem sală de repetiție, numai spectacole o să fie aici, de asta și sala în proiect am spus să o facem înclinată ca să nu se poată face nunți și alte evenimente în urma cărora să fie distruse scaune și diferite obiecte”, a adăugat Petru Vlașin.

Administrația locală spune că după ce va fi dată în folosință noua clădire și viața culturală a comunei va fi mai bogată.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.