Ieri 20 aprilie, în jurul orei 17,00, Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată de către o batranica de 91 ani, din Baia Mare, despre faptul că a fost victima unui furt.
Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi zi in jurul orei 14,30, o femeie s-a prezentat la uşa locuinţei sale şi i-a explicat bătrânei că o poate ajuta să obţină reduceri la taxele de întreţinere prin intermediul facilităţilor oferite veteranilor de război sau urmaşilor acestora. În schimbul serviciilor sale, femeia a cerut suma de 130 lei. Partea vătămată a invitat persoana respectivă în locuinţă şi a încercat să-i plătească suma solicitată. Femeia necinstită i-a solicitat bătrânei şi documente suplimentare dar, în momentul în care gazda a ieşit din cameră, i-a sustras de pe masă suma de aproximativ 3.000 lei.
Pentru a preveni ca astfel de fapte să se repete, poliţia prezintă semnalmentele suspectei: vârsta aproximativ 40 ani, înălţime în jur de 1,60 m, păr de culoare castanie, ondulat în spate, faţa rotundă, ten alb, de constituţie mai plinuţă. Femeia era îmbrăcată cu o bluză de culoare închisă şi purta fustă.
De asemenea oamenii legii avertizeaza persoanele în vârstă, aparţinătorii acestora şi nu numai, să-şi sporească atenţia faţă de necunoscuţii care se prezintă la uşile sau porţile lor. Uneori, sub un aspect foarte cuviincios şi simulând numai intenţii bune, se pot ascunde escroci şi hoţi, care abia aşteaptă să profite de buna credinţă a victimelor.
Nu permiteţi accesul în locuinţa dvs. decât persoanelor pe care le cunoaşteţi şi în nici un caz nu le permiteţi să vadă bunurile dvs. de valoare.
Faceţi apel la un apropiat în cazul în care sunteţi abordat de o persoană necunoscută insistentă;
Dacă sunteţi victima unei tentative sau a unei înşelăciuni, furt sau altfel de escrocherii, chiar dacă prejudiciul este mic şi îl consideraţi neimportant, adresaţi-vă poliţiei. Cercetările pot să ducă la descoperirea unui infractor care a înşelat alte persoane.
Stiri de actualitate:
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
LANSARE DE CARTE: Avem nevoie de oameni…!” – de Ioan Ștefan Tohătan
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 10 noiembrie în Baia Mare și Recea
BINE DE ȘTIUT: Restricții de trafic în PTF Sighetu Marmației
VIDEO: DSVSA Maramureș începe primele verificări de dinainte de sărbători din mijlocul lunii noiembrie
Bătrână de 91 de ani, victima unui furt

Lasa un raspuns