Demnitarii nu şi-au ales cel mai bun moment să îşi mărească lefurile, spun sindicaliştii. Tot potrivit lor, sistemul bugetar din România înregistrează o întârziere la mărirea salariilor şi cu cât se mai amână aplicarea legii salarizării unitare, cu atât va fi mai greu de obţinut majorarea lefurilor pentru bugetari.
Vicepreşedintele CartelAlfa la nivel naţional, Liviu Apostoiu, a declarat recent că situaţia creată prin majorarea indemnizaţiilor demnitarilor este complet anormală, făcută după principiul „cine are să aibă mai mult”. Şi reprezentanţii organizaţiei sindicale din teritoriu susţin că această majorare nu reprezintă decât un joc al politicienilor.
„Eu consider că, într-o familie, primordial dai de mâncare la copii şi după aia mănâncă părinţii. La ei se întâmplă altfel: îşi umplu ei burţile şi acum, probabil prin legea salarizării unitare, o să arunce fărâmituri la lucrătorii din instituţiile publice. Vedem tot felul de declaraţii pro şi contra din partea politicului pe aceste măriri de salarii dar trebuie să înţelegem că este un joc de al lor şi până la urmă se va finaliza cu mărirea salariilor”, a declarat preşedintele Cartel Alfa Maramureş, Florin Hossu.
Sindicaliştii mai spun că majorarea salariilor demnitarilor nu reprezintă decât un act populist.
„Chestii populiste, gen domnul Dragnea, că o să îmi donez mărirea de salariu… hai să fim serioşi şi să trecem peste asta. Nu poate un om care este condamnat şi conduce un partid politic în România să ne dea lecţii de civilizaţie. Poate că sunt alţi politicieni mai morali decât domnul Dragnea să ne spună despre donări de salarii. Este un joc populist, până la urmă o să îşi mărească salariile. S-au mărit la primari, şi-au mărit la ei, ce mai contează restul lucrătorilor din România?”, întreabă Hossu.
Din 1 august vor creşte indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor camerelor Parlamentului, ale şefilor de servicii de informaţii, miniştrilor, vicepreşedinţilor, ale secretarilor şi chestorilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Avocatului Poporului, preşedintelui Consiliului Legislativ şi al Curţii de Conturi, precum și pentru şeful Secretariatului General al Guvernului şi cel al Cancelariei premierului. Ministrul delegat pentru Dialog Social, maramureşeanul Liviu Marian Pop, a anunţat recent că va dona diferența de salariu primită după majorare cazurilor sociale, cu precădere celor din Maramureș. Rămâne de văzut spre cine îşi va îndrepta atenţia parlamentarul maramureşean.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
BAIA MARE: Sindicaliștii susțin că demnitarii și-au ales un moment prost pentru a-și mări lefurile

Lasa un raspuns