Baia Mare: INTERVENŢIE – Un bătrân de 65 de ani a fost transportat cu elicopetul S.M.U.R.D. la un spital din capitală

Baia Mare: INTERVENŢIE – Un bătrân de 65 de ani a fost transportat cu elicopetul S.M.U.R.D. la un spital din capitală

Un elicopter S.M.U.R.D. a fost solicitat în această dimineaţă de medicii maramureşeni. Starea gravă în care se afla un bătrân în vârstă de 65 de ani a necesitat o operaţie de urgenţă. Datorită complexităţii cazului, pacientul a fost transportat cu aparatul de zbor la Institutul Fundeni din Bucureşti.

Pacientul în vârstă de 65 de ani a mai fost operat în 18 iulie, la un spital din capitală. Însă starea acestuia s-a agravat din nou iar medicii maramureşeni au decis ca acesta să fie transportat din nou, la Bucureşti. "A fost o intervenţie chirurgicală delicată pe pancreas. El s-a întors între timp la Baia Mare de la Bucureşti. În cursul nopţii, starea lui generală s-a agravat. A ajuns la noi la spital unde s-a pus diagnosticul de peritonită. S-a făcut legătura cu intervenţia lui chirurgicală de înainte şi s-a luat legătura cu colegii de la Bucureşti, de la Institutul Fundeni", a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare, dr. Radu Dragoş.

Medicii de la Institutul Fundeni din Bucureşti şi-au dat acordul să-l reprimească pe pacientul maramureşean pentru o eventuală reintervenţie chirurgicală. "În acest context, s-au făcut demersurile necesare pentru transport cu ajutorul elicopterului S.M.U.R.D. iar acest lucru a fost realizat în cursul dimineţii. La noi a venit în cursul nopţii, la urgenţe şi a fost trimis la Bucureşti. Având în vedere complexitatea cazului şi intervenţia chirurgicală efectuată în urmă cu trei săptămâni, o intervenţie de o complexitate mai ieşită din comun", a mai adăugat dr. Radu Dragoş.

Datorită stării grave în care se afla, transportul pacientului din spital pe heliportul unităţii spitaliceşti a fost extrem de dificil, spun medicii. Personalul medical a fost nevoit inclusiv să-l resusciteze, bărbatul făcând stop cardiorespirator imediat după ce a ajuns lângă elicopterul S.M.U.R.D. După ce starea pacientului a fost stabilă, acesta a fost transportat cu aparatul de zbor în Bucureşti.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.