Baia Mare: Doi poliţişti de la Ordine Publică au intrat cu un Rover într-un stâlp din faţa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş

Baia Mare: Doi poliţişti de la Ordine Publică au intrat cu un Rover într-un stâlp din faţa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş

Doi poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică au ajuns ieri dimineaţă la spital după ce maşina cu care se deplasau a intrat într-un stâlp. Accidentul s-a petrecut chiar în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. Oamenii legii, care urmau să iasă de pe schimbul de noapte, s-au întors spre sediul poliţiei, cu un autoturism străin. La nivelul Inspectoratului au fost dispuse cercetări asupra evenimentului şi pe linia respectării legislaţiei în vigoare privind securitatea în muncă.

Evenimentul rutier în care au fost implicaţi cei doi poliţişti a avut loc ieri dimineaţă, în jurul orei 6.00, pe strada 22 Decembrie din Baia Mare, chiar în faţa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. Din primele verificări cu privire la accident a rezultat ca posibilă cauză a acestuia explozia unei anvelope de pe partea dreaptă a autoturismului în care se aflau poliţiştii. Agentul aflat la volan a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului, intrând în coliziune cu un  stâlp de la reţeaua electrică din imediata apropiere a sediului Inspectoratului judeţean de poliţie Maramureş. A fost necesară intervenţia unei echipe de descarcerare pentru scoaterea poliţistului aflat pe bancheta din dreapta faţă. Ambii poliţişti au primit îngrijiri medicale la Spitalul de urgenţă din Baia Mare, cel aflat pe bancheta din dreapta rămânând internat la secţia neurochirurgie pentru supraveghere. Poliţiştii au fost, de asemenea, testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero şi li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Autoturismul a fost avariat în proporţie de 75%. "Cercetările demarate până în acest moment sunt îndreptate spre mai multe paliere. La nivelul Inspectoratului au fost dispuse cercetări asupra evenimentului şi pe linia respectării legislaţiei în vigoare privind securitatea în muncă. De asemenea, au fost efectuate şi se efectuează în continuare verificări cu privire la modul în care cei doi poliţişti au respectat anumite norme şi proceduri de lucru interne proprii instituţiei. În cauză, cercetările continuă urmând ca după realizarea experizei autovehiculului să fie formulate propunerile legale în cauză", a declarat Georgeta Velea, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Maramureş.

Din investigaţiile efectuate până la această oră a rezultat că cei doi agenţi de ordine publică din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare, în vârstă de 28 de ani, se aflau într-un autoturism marca Rover, proprietatea unui terţ.  Cei doi poliţişti reveneau dintr-un alt perimetru al oraşului unde executaseră patrulare pedestră conform atribuţiilor de serviciu. "Procedurile care sunt în vigoare în acest moment în instituţie prevăd deplasarea poliţiştilor fie cu mijlocul de transport al instituţiei, fie pedestru.", a mai specificat Velea.

Cercetările continuă sub aspectul respectării prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată s-au dispus verificări şi sub  aspectul respectării de către poliţiştii implicaţi a unor norme şi proceduri de lucru specifice instituţiei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.