Baia Mare: Doi băimăreni, soţ şi soţie, nu s-au asigurat în traversarea străzii şi au fost accidentaţi

Baia Mare: Doi băimăreni, soţ şi soţie, nu s-au asigurat în traversarea străzii şi au fost accidentaţi

Două persoane au ajuns ieri seară la spital după ce au fost accidentaţi la colţul unei intersecţii din municipiul Baia Mare. Aceştia nu s-au asigurat corespunzător în momentul în care au traversat strada iar conducătoarea unui autoturism i-a luat în plin.

Un accident de circulaţie a avut loc aseară, în jurul orei 22:00, la intersecţia Bulevardului Traian cu strada Bogdan Vodă din Baia Mare. Două persoane, soţ şi soţie, s-au angajat în traversarea unei străzi cu sens unic însă nu s-au asigurat corespunzător. Conducătoarea unui autoturism care a efectuat o manevră la stânga pentru a intra pe sens unic i-a surprins pe cei doi, provocându- le leziuni grave. La faţa locului s-au adunat mai mulţi trecători. "A fost o colegă de a noastră de taxi implicată în accident. Două persoane au fost accidentate. O femeia a căzut şi şi-a dislocat umărul. Şoferiţa a vrut să intre pe stradă, victimele nu au văzut maşina şi s-a produs incidentul", a spus unul dintre colegii de serviciu ai conducătoarei auto implicate în accident.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de prim ajutor şi un echipaj de poliţie. Cele două persoane au fost transportate la spitalul judeţean, cu leziuni care nu le pun însă viaţa în pericol.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.