Poliţiştii maramureşeni sunt în teren pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul național de Bacalaureat să se desfășoare în condiții de normalitate.
Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, șeful Poliției Române, chestorul de poliție Bogdan Despescu, în baza planului de măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acționează pentru liniștea și siguranța comunității.
Astfel, pe durata examenului național de Bacalaureat, 57 de poliţişti maramureşeni vor acționa, zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 42 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică iar 15 sunt poliţişti rutieri.
Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, toate centrele de examinare şi evaluare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor. De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Lasa un raspuns