VIDEO | Autorizațiile de construcție și cele de desființare vor putea fi eliberate în regim de urgență în 7 zile de la data depunerii documentațiilor

Consiliul Județean Maramureș, în cadrul ședinței ordinare din 27 ianuarie 2021, a adoptat, prin Hotărâre de Consiliu Județean, Regulamentul pentru Emiterea în Regim de Urgență a Autorizațiilor de Construcție.

Scopul principal al Regulamentului este de a organiza și de a stabili etapele exacte ale procedurii de emitere a autorizațiilor de construcție de către structura de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi executării lucrărilor de construcţii, precum şi stabilirea cuantumului taxei de urgenţă.

Regulamentul adoptat prevede procedura de emitere a autorizațiilor de construcție/ desființare în regim de urgență, precum și documentațiile necesare în vederea eliberării autorizației.

Documentele se depun la Registratura Consiliului Județean Maramureș, iar emiterea autorizației se face în maxim 7 zile lucrătoare de la data depunerii acestora.

În ceea ce privește taxa pentru eliberarea autorizației în regim de urgență, cuantumul acesteia este de 300 de lei pentru o clădire rezidențială sau o clădire-anexă și se va stabili anual prin Hotărâre de Consiliu Județean, în conformitate cu prevederile Legii 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, la care se adaugă cuantumul taxei pentru eliberarea autorizației de construire și nu poate depăși 50% din valoarea acesteia.

Sursa foto: bizlaw.md

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.