Statele Unite şi Mexic au ajuns la un acord în privinţa termenilor comerciali importanţi, pe măsură ce presiunile se îndreaptă spre finalizarea renegocierii privind Acordul de Liber Schimb Nord-american (North American Free Trade Agreement – NAFTA), la care este aşteptată şi Canada, relatează BBC. Pentru ca acordul să fie finalizat, va necesita semnarea din partea...
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
Author: Admin (Admin )
SERBĂRILE ORAȘULUI CAVNIC 2018: Două zile de sărbătoare, cu zeci de evenimente pentru toate vârstele
Două zile de sărbătoare, în orașul Cavnic, cu zeci de evenimente pentru toate vârstele. Serbările Cavnicului au ajuns anul acesta la a XVI-a ediție, după trei ani de pauză, timp în care autoritățile locale s-au preocupat mai mult de investițiile pentru modernizarea orașului. Deschiderea oficială a celei de-a XVI-a ediții a Serbărilor orașului Cavnic a...
IMAGINI REVOLTĂTOARE: Cadavre de porci plutesc pe Dunăre. Autorităţile avertizează: leşurile din apă sunt periculoase
Imagini cu cadavre de porci au fost postate pe Facebook de un tulcean, care susţine că leşurile au fost văzute pe Dunăre, în dreptul localităţii Partizani. Autorităţile spun că leşurile aruncate în apele curgătoare sunt periculoase. Mai multe comentarii însoţesc imaginea şi vorbesc despre o adevărată invazie de cadavre de porci care vin pe Dunăre...
FĂRĂ "PSIHIATRIE": Vaticanul corectează declaraţia Papei privind homosexualitatea
Vaticanul a retras, luni, referirea la ”psihiatrie” din declaraţia făcută duminică de Papa Francis întrebat despre homosexualitate, menţionând că suveranul pontif nu a intenţionat să se refere la aceasta ca la ”o afecţiune psihiatrică”, relatează AFP. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută duminică în avionul de întoarcere la Roma din vizita sa apostolică în...
TENIS: Simona Halep, eliminată de la US Open. Ieşire nervoasă, în meciul de debut, în care a dat cu racheta de pământ
Simona Halep (1 WTA) a fost eliminată în primul tur la US Open. Ea a fost învinsă de Kaia Kanepi (Estonia; 44 WTA), scor 2-6; 2-4. Liderul clasamentului WTA a părăsit ultimul Mare Şlem al anului încă din turul de debut. Halep a avut o evoluţie slabă pe parcursul întregului meci, reuşind 9 lovituri câştigătoare...
ŞANSĂ: Un jucător de fotbal francez ar putea fi naturalizat pentru a evolua în naţionala României
Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, nu exclude posibilitatea ca Harlem Gnohere să evolueze pentru naţionala României. Oficialul consideră că francezul îl poate ajuta pe Contra în jocurile din Cupa Naţiunilor. Posibilitatea ca Gnohere să fie primul jucător român naturalizat stă în mâinile lui Cosmin Contra. Răzvan Burleanu e gata să-i ofere această şansă selecţionerului, dacă acesta...
SERBĂRILE ORAȘULUI: A fost un weekend plin de competiții la Cavnic
În orașul Cavnic a fost un sfârșit de săptămână cu numeroase competiții sportive, toate desfășurate în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Serbărilor orașului. Oamenii s-au simțit bine, a fost o serie întreagă de concursuri și competiții sportive în cadrul unei sărbători frumoase pe care căvnicarii o merită din plin, a declarat primarul orașulu, Vladimir...
PĂZIȚI-VĂ DE HOȚI! Weekend plin de furturi din mașini
La sfârșitul săptămânii trecute în Baia Mare au fost înregistrate mai multe cazuri de furturi din autoturisme. Infractorii au spart geamurile portierelor unor mașini parcate în diferite locuri din municipiu pentru a fura genţi, poşete sau borsete aflate la vedere în autoturisme. Proprietarii au rămas fără acte de identitate, carduri bancare, bani sau telefoane şi...
ȘOFERI CHERCHELIȚI: Opt maramureșeni au fost găsiți beți la volan. Doi s-au oprit cu mașina-n gard
Poliţiştii rutieri maramureşeni au constatat în weekend 12 infracţiuni rutiere, din care opt de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Șoferii prinşi băuţi la volan circulau prin localităţile Baia Mare, Sighet, Borşa, Dragomireşti, Vişeu de Sus, Strâmtura, Bistra şi Bîrsău. Cea mai mare valoare înregistrată de aparatul etilotest a fost de 1,30 mg/l...
ACCIDENT GRAV: Un tânăr fără permis a lovit cu motocicleta o adolescentă
Doi tineri au ajuns pe patul de spital în urma unui accident petrecut sâmbătă în Groșii Țibleșului. Un bărbat de 28 de ani care conducea o motocicletă spre Suciu de Sus, pe DJ 171A, a lovit o adolescentă de 15 ani care mergea pe marginea părții carosabile. În urma impactului, cei doi tineri au suferit...









