Audiențe cu prefectul la Sighet

Prefectul Vasile Moldovan va organiza prima sesiune de audiențe în teritoriu în data de 23 august,  între orele 10.00 – 12.00, în municipiul Sighetu Marmației, în locația de pe strada Alexandru Ivasiuc nr.17.

Vasile Moldovan a precizat că a stabilit un program de audiență lunar, în prima și a treia zi de vineri în municipiul Sighetu Marmației.

”Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Maramureșul istoric și a evita cheltuielile și deplasarea în municipiul reședință de județ a locuitorilor domiciliați la distanță, respectiv de a proceda la rezolvarea problemelor, am decis și am stabilit un program de audiență lunar, în prima și a treia zi de vineri în municipiul Sighetu Marmației. Având în vedere că data de 16 august a fost stabilită prin hotărâre de Guvern, drept zi liberă pentru instituțiile și autoritățile publice, am luat decizia de a organiza audiențe pentru cetățenii în data de 23 august”,  a spus prefectul județului Maramureș Vasile Moldovan.

Înscrierea cetățenilor pentru audiențe la sediul din municipiul Sighetu Marmației se face la numărul de telefon 0262 214 026, la adresa de email: prefect@prefecturamaramures.ro, respectiv prin programare/înscriere online pe pagina web: mm.prefectura.mai.gov.ro, la secțiunea contact (se completează formularul din secțiunea ”Contact”).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.