Căpşunile pot cauza erupţii la nivelul pielii dacă sunt consumate în exces sau după ce nu au fost păstrate în condiţii optime. Alergiile pot apărea cel mai frecvent în cazul copiilor şi acestea pot avea şi o componentă ereditară. Astfel, părinţii care au avut erupţii cutanate de la căpşuni sunt sfătuiţi de către medici să fie foarte atenţi când le dau micuţilor să mănânce aceste fructe.
Fructe de sezon, căpşunile sunt consumate des în această perioadă. Medicii trag însă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte păstrarea acestor fructe, care se pot altera foarte uşor, în mai puţin de 24 de ore. Copiii, dar şi adulţii sensibili se pot alege foarte uşor cu erupţii la nivelul pielii după ce au mâncat căpşuni, dacă acestea nu au fost proaspete sau nu au fost păstrate corespunzător.
“Erupţiile cutanate la consumul de căpşuni apar datorită faptului că se instalează la copil o alergie la acest fruct. Este foarte important de ştiut faptul că alergiile la căpşuni sunt printre cele mai frecvente din categoria alergiilor alimentare”, a specificat medicul de familie Ioan Antohi.
Alergiile apărute în urma consumului de căpşuni, dacă nu sunt ţinute sub control, pot duce chiar şi la şoc anafilactic. Cele mai frecvente simptome ale alergiei sunt urticaria, vărsăturileși diareea.
„Pot să fie manifestări strict locale, manifestări care se instalează strict la nivelul orificiului bucal şi la nivelul buzelor, caracterizate prin fenomene de iritaţie, dar pot să existe manifestări mai ample, generalizate, prin apariţia unor erupţii la nivelul pielii, de regulă urticaria”, a explicat Ioan Antohi.
Formele simple ale alergiei la căpşuni se tratează prin aplicarea unor creme cu cortizol şi prin administrarea unor medicamente, în timp ce cazurile grave necesită un control în regim de urgenţă, pentru a se lua cele mai bune măsuri.Cadrele medicale recomandă cumpătare la consumul căpşunilor şi multă atenţie la păstrarea corespunzătoare a acestora.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
ATENȚIE LA CĂPȘUNI: Alergiile provocate de aceste fructe sunt tot mai frecvente înaceastă perioadă

Lasa un raspuns