Un fenomen astronomic inedit se va produce, în această noapte. Deşi îi spune „Lună albastră”, satelitul natural al Terrei nu va avea această nuanţă. Dacă cerul va fi senin, la noapte va putea fi observată cea de-a doua lună plină din această lună, în culoarea ei naturală. Denumirea fenomenului „Luna albastră” are legătură doar cu apariţia a două luni pline în decurs de o lună. Specialiştii în astronomie spun că avem parte de două nopţi cu lună plină, într-o singură lună, aproximativ odată la trei ani
„Această denumire vine dintr-un vechi almanah utilizat pe la începutul secolului XX de fermierii din America de Nord. Ei au un catalog în care şi-au denumit fiecare lună plină de pe parcursul unui an. De ce exact culoarea albastră? Nu se ştie cu certitudine. Clar este faptul că luna nu va fi deloc albastră. Dacă nu vor fi nori, o vom vedea, ca de obicei, în culoarea ei naturală sau normală, galben sau portocaliu”, explică şeful Complexului Astronomic Baia Mare, Ovidiu Ignat.
Reprezentanţii Complexului Astronomic Baia Mare spun că au fost situaţii, dar extrem de rare, când s-au văzut luni albastre pe cer. Atunci, luna era umbrită de fum sau microparticule în special de la erupţii vulcanice.
„Acest lucru s-a datorat unui alt fenomen. Au fost ceva pulberi de praf în atmosferă care au dus la această culoare a lunii”, spune Oviudiu Ignat.
„Luna albastră” nu încheie seria fenomenelor astronomice din această vară. În 12 august va fi maximul curentului meteoric al Perseidelor.
„Este un curent, de regulă, bogat. Anul acesta este ceva mai zgârcit cu noi. Doar 60 de meteori pe oră vom putea vedea în condiţii ideale de vizibilitate. Asta înseamnă că dacă vom vedea un meteor pe minut este chiar foarte bine”, mai precizează Ovidiu Ignat.
Fenomenul „Luna albastră” se va mai produce la începutul anului 2018.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
ASTRONOMIE: "Luna albastră", vizibilă astăzi, 31 iulie 2015

Lasa un raspuns