Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au descoperit şi confiscat aproximativ 30.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 270.000 de lei.
În ziua de 20.12.2012, la nivelul Sectorului PF Sarasău s-a desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, lucrătorii noştri au descoperit în jurul orei 12.30, în apropierea frontierei de stat, o persoană de sex bărbătesc ascunsă în vegetaţie.
Totodată, la faţa locului au fost descoperite 30 de colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.
În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 14.993 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 135.237 lei.
Bărbatul, identificat în persoana numitului Tomas D., în vârstă de 19 ani, domiciliat în localitatea Piatra, este cercetat de poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Lasa un raspuns