Aproape 110.000 de candidaţi la bacalaureatul de toamnă, cu 40.000 mai mulţi decât în 2010

Aproape 110.000 de candidaţi la bacalaureatul de toamnă, cu 40.000 mai mulţi decât în 2010

Aproape 110.000 de candidaţi susţin bacalaureatul de toamnă, cu circa 40.000 mai mulţi decât în 2010, majoritatea celor care începând de luni vor fi testaţi fiind dintre cei picaţi la examenul din vară, la care rezultatele au fost cele mai slabe din ultimele două decenii. Rezultatul la bacalaureatul din vara acestui an, despre care guvernanţii au spus că a fost un "duş rece": aproape 30 de şcoli cu promovabilitate zero, unu din doi candidaţi picaţi, 895 de eliminaţi pentru fraudă şi un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu după ce 119 candidaţi din Geoagiu şi Orăştie au fost eliminaţi de la proba la matematică. Altfel spus, 93.322 au luat note de trecere, peste 110.000 au picat şi 895 au pierdut şansa de a mai veni la examenul din toamnă.La bacalaureatul din vară s-au înscris peste 212.000 de candidaţi, dar s-au prezentat la examen aproape 205.000, rata de promovabilitate fiind de 45,72%. Cu mult sub rezultatele din 2010, când promovabilitatea a fost 69,30 la sută şi din 2009, când au luat note de trecere 81,47 la sută dintre candidaţi. Dacă în anii trecuţi, candidaţii din toamnă treceau aproape neobservaţi, lucrurile nu vor sta la fel şi în acest an, din două motive: numărul celor înscrişi la a doua sesiune a bacalaureatului este mult mai mare comparativ cu ani trecuţi, iar autorităţile au atenţionat că testarea va fi la fel ca în prima sesiune, că nu vor lipsi camerele de supraveghere şi vor trece examenul doar cei care au învăţat.La bacalaureatul care începe luni s-au înscris 109.595 de candidaţi, cu aproape 40.000 mai mulţi decât în 2010.În toamna anului trecut au fost 71.121 de candidaţi înscrişi la bacalaureat, după ce la examenul din vară au picat 61.946. Rata de promovabilitate în a doua sesiune a bacalaureatului a fost de 34,92 la sută după soluţionarea contestaţiilor. În 2009, la bacalaureatul din toamnă s-au înscris 47.500 de candidaţi, după ce în sesiunea din vară au fost respinşi 41.800 de candidaţi.Mediafax

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.