VIDEO | ANM a emis o nouă informare meteo de polei și ninsori

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o nouă informare meteo de polei, ninsori și intensificări ale vântului, care este valabilă de astăzi și până miercuri la ora 10:00.

În intervalul menționat, în sud-estul țării se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei. În Carpații de Curbură, în Carpații Meridionali, în restul Munteniei și al Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5…10 cm.  În noaptea de marți spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaților Meridionali și în zona Munților Banatului rafalele vor depăși 80…90 km/h, zăpada fiind spulberată.

În următoarele zile, temporar se vor semnala precipitații în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice, estice și centrale, precum și în zonele de munte, unde cantitățile de apă vor fi însemnate.

Sursa foto: digi24.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.