Anchetă la o mănăstire din Maramureș după ce o femeie a publicat în spațiul public imagini cu un pui de cărioară care era ținut într-un țarc situat în apropierea așezământului. În urma imaginilor și informațiilor apărute în mediul online, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu și desfășoară verificări pentru a stabili despre ce e vorba.
”Vă rog să distribuiți. Poate ajunge unde trebuie. La jumătatea drumului dintre Borșa și Sighetu Marmației am facut o oprire la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. E un indicator care arată drumul spre mănăstire. Când am plecat de acolo am observat sufletul ăsta ținut captiv într-un țarc înghesuit. Am întrebat un călugăr de ce îl țin în captivitate și mi-a răspuns că așa crede de cuviință starețul. Țin să mentionez că puiul avea diaree și roiau muștele în jurul lui”, a scris o femeie pe un site de socializare.
”Ieri, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați cu privire la faptul că la o mănăstire este ținut în captivitate un pui de căprioară. Polițiștii Secției 4 s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă și au cerut sprijin polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. În fapt s-a constatat că un pui de căprioară era ținut într-un țarc situat în apropierea unei clădiri din complexul monahal. Puiul de căprioară a fost predat unei asociații de protecție a animalelor și transportat de la fața locului de către membrii acesteia”, a declarat Ionela Cozma, purtător de cuvânt IPJ Maramureș.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere ilegală de animale sălbatice luate din natură.

Lasa un raspuns