‘Uniunea Europeană trebuie să se întoarcă la principiile ei de bază: solidaritate, democrație și justiție socială’, a spus vineri premierul grec Alexis Tsipras la începutul vizitei sale de două zile la Sankt Petersburg, unde participă la un forum economic, el fiind de părere că politica de ‘strângere a curelei’ impusă de Bruxelles și Berlin agravează recesiunea și ‘nu duce nicăieri’, transmit agențiile Reuters și EFE.
‘După criza din 2008, lumea s-a schimbat. În Europa am avut iluzia că suntem buricul pământului (…) Dar centrul lumii s-a schimbat, există noi forțe la nivel politic și economic. Relațiile internaționale capătă un carcater multipolar’, a subliniat premierul grec.
‘Ne aflăm în mijlocul unei furtuni, dar suntem un popor care știe să se descurce pe mare și nu ne sperie furtuna și nici posibilitatea de a descoperi noi oceane și de a ajunge în porturi mai sigure’, a continuat el, făcând aluzie la presiunile creditorilor internaționali ce ar putea împinge Grecia către Rusia, și ținând să amintească și faptul că țara sa este ‘un prieten istoric al Rusiei’.
De altfel, de când a ajuns la putere, liderul stângii radicale grecești a dus o politică de apropiere față de Moscova, ajungând să fie caracterizat de unii analiști drept calul troian al Rusiei în Europa. Și actuala sa vizită la Sankt Petersburg s-a concretizat deja cu semnarea unui memorandum pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu ajutorul finanțării oferite de Rusia.
Vizita lui Tsipras la Sankt Petersburg survine după ce negocierile dintre Grecia și creditorii săi, UE și FMI, pentru continuarea asistenței financiare, au înregistrat un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată și de o posibilă ieșire din zona euro.
Guvernul condus de Tsipras respinge în special solicitările creditorilor internaționali de creștere a TVA la electricitate și medicamente, precum și tăierea cu 1,8 miliarde de euro a fondului de pensii. Reuniunea de joi a Eurogrupului s-a încheiat de asemenea fără niciun rezultat, fapt care l-a determinat pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, să convoace un summit european extraordinar pentru luni.
Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI și riscă să nu poată onora această scadență fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii și condiționată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme. Grecia a beneficiat în anul 2012 de o reducere de 100 de miliarde de euro a datoriei externe și, în plus, a primit în ultimii patru ani împrumuturi în valoare de 200 de miliarde de euro.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
ALEXIS TSIPRAS: Am venit în Rusia pentru că Europa nu mai este centrul lumii

Lasa un raspuns