VIDEO | Ajutoare de la stat pentru cei afectați de inundații

Guvernul a aprobat acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 5 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de inundații anul acesta, ale căror locuințe au fost distruse parțial sau în totalitate.

Hotărârea aprobată Executiv stabilește acordarea unor sume între 1.000 și 4.000 de lei, astfel:

– câte 4.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de peste 75%;

– câte 2.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 50% și 75%;

– câte 1.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 25% și 50%;

– câte 1.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de până la 25%.

De aceste sume beneficiază numai persoanele singure și familiile care au înregistrat pagube în cazul locuințelor în care trăiesc, indiferent de regimul juridic al deținerii acestora. În cazul în care o familie sau o persoană deține mai multe locuințe afectate, ajutorul se acordă o singură dată.

Actul normativ mai prevede ca familiile și persoanele singure ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate să obțină câte 500 lei, indiferent de numărul sau tipul bunurilor, ajutor acordat inclusiv familiilor și persoanelor singure care vor beneficia de sprijin financiar în urma avarierii locuințelor.

De asemenea, în cazul pierderii de vieți omenești, Executivul a decis ca familia persoanei decedate să beneficieze suplimentar de suma de 5.000 lei, indiferent de numărul victimelor. Ajutorul se plătește soțului/soției ori rudelor directe de gradul 1 sau 2, ori, în lipsa acestora, persoanei fizice care demonstrează cu acte doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării.

Listele cu beneficiarii ajutoarelor de urgență sunt centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, după ce sunt avizate în prealabil de către primarii localităților afectate și de prefecți, fără a mai fi nevoie de efectuarea de anchete sociale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.