O sigheteancă a reușit să atragă atenția asupra produselor ei la unul dintre cele mai importante târguri de decoraţiuni home&deco din lume. Andreea Coman a prezentat la târg covoare tradiționale.
Andreea s-a născut în Sighetu Marmaţiei, dar acum locuiește în Franța. Are 33 de ani, iar idea covoarelor tradiționale țesute i-a venit din dorința de a face ceva care să o lege de Maramureș.
“Nu am avut neaparat experiență profesională în domeniu pentru că am lucrat în domeniul comerțului exterior și fac consultanță pe parte de export, însă pasiunea s-a dezvoltat pe parcurs, am simțit că trebuie să exprim într-un fel sau altul și am căutat diverse idei. Totdeauna am fost pasionată de decorațiuni interioare și am urmărit tendințele actuale și de la un momentdat aceste elemente mi-au hrănit pasiunea ca să zic așa și le-am exprimat prin aceste modele de covoare pe care le-am realizat”, a spus Andreea Coman,
A ales să facă aceste covoare tradiționale din dragoste pentru acasă, iar ideea ei a fost apreciată. Covoarele se realizează în România, iar în prezent Andreea colaborează cu mai mulți artizani din Maramureș.
“Așa am simțit și cred că este legat și de faptul că mi-e dor de casă și de fiecare dată când vin acasă mă bucur foarte mult să văd elemente de la sat și cred că este un mix între simplitatea franceză, șic, cu linii foarte simple, și partea tradițională românească prin elementele de folclor. Cred că exprimă foarte bine ceea ce sunt eu de fapt”, a adăugat Andreea.
Și-a dorit foarte mult să participle la Ambiente 2017, târgul de accesorii și decorațiuni de casă unde sunt prezente firme specializate în domeniu din toată lumea. Andreea recunoaște că a fost copleșită de acest eveniment, însă a făcut față și acum se concentrează pe noile comezi.
“Cifra de afaceri se măsoară după o perioadă mai lungă, dar avem contacte interesante, produsele plac și pentru mine și asta era o întrebare. Pentru mine era de ajuns să știu că aceste produse sunt plăcute, însă am avut și solicitări de producție ulterioare de care ne ocupăm în continuare, sigur că dorința mea ar să devină un proiect economic viabil”, a precizat sigheteanca.
În viitor Andreea își dorește să dezvolte acest proiect care a devenit o afacere pentru ea și să se asocieze cu o prietenă pentru a se putea axa și pe realizarea altor produse.

Lasa un raspuns