Locotenentul Adrian Marchis a plecat ieri pentru ultima data din unitate. In sunetul sirenelor, colegii, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, si-au luat si ei un ultim adio. Avea doar 27 de ani. Urma sa se casatoreasca vara viitoare, dar viata i-a fost curmata tragic intr-un accident stupid. Sute de suflete s-au adunat astazi si la Tulghis pentru a aduce un ultim omagiu celui care in anii de munca a salvat viata si casa multor oameni.
Trupul neinsufletit al pompierului Adrian Marchis a fost adus ieri, la ISU Maramures, pentru un priveghi. Durerea a fost mare atat in randul colegilor, cunoscutilor, cat si a trecatorilor care au transmis condoleante familiei indurerate.
Dupa momentul religios coloana funerara a plecat spre Tulghes, localitatea natala a lui Adrian Marchis.
Peste 600 de oameni, dintre care 320 de pompieri, au fost prezenti si la Tulghis pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost locotenentul Adrian Marchis, pompierul care a murit in timp ce mergea sa salveze vieti. Ceremonia funerara a inceput la casa parintilor fostului cadru militar si a continuat la cimitir, acolo unde un sobor de 12 preoti a oficiat slujba religioasa, iar 7 jandarmi au tras 3 salve in onoarea eroului cazut la datorie.
Adrian Marchis avea 27 de ani, era necasatorit si avea toata viata inainte. Acesta a fost loctiitorul Comandantului de Detasament Baia Mare din 1 decembrie 2010. Se bucura de stima si aprecierea colegilor sai, dar si a oamenilor simpli care au fost salvati de el. Adrian Marchis a absolvit Colegiului National “Gheorghe Sincai” din Baia Mare cu media 8,81. In perioada 2003 – 2008, Adrian a urmat Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Politiei “Alexandru Ioan Cuza” din Bucuresti, unde a devenit absolvent cu media 9,56. In anul 2008, acesta a fost repartizat la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Gheorghe Pop de Basesti” al Judetului Maramures ca si Ofiter III la Detasamentul de Pompieri Baia Mare. Adrian Marchis a fost avansat post-mortem la rangul de capitan.
Stiri de actualitate:
COLONIA PICTORILOR: Anuala Artelor 2026 – 121 de lucrări de artă, creațiile a 67 de artiști
SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: A fost lansat proiectul transfrontalier T.I.N.A.
SALVAMONT MARAMUREȘ: Marie Nordgren, vicepreședinta Comisiei Internaționale de Salvare Alpină, în Maramureș
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Descoperiri arheologice la Ciceu-Corabia
PLANETARIUL MOBIL al Muzeului de Științe Astronomice în Parcul Central la Sărbătoarea Castanelor
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pentru desfășurarea evenimentului ”Sighet Run 700”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 10 septembrie în Baia Mare, Seini și Tăuții Măgherăuș
BAIA MARE: Prima săptămână de școală și primele activități desfășurate de polițiști alături de elevi
BAIA MARE: Prins la volan beat criță. Avea 2 mg/l alcool pur în aerul expirat
ATENȚIONARE METEO: Cod galben în Maramureș
FEREASTRA are un secret pe care puțini proprietari îl exploatează la maximum
VIDEO: Vernisajul expoziției de artă fotografică URBÁNagybánya din a doua zi a Főtér Fesztivál 2026
NORD LITERAR: Încep înscrierile pentru concursul „Cărțile Anului”
BAIA MARE: Începe proiectul „Săsar & Firiza fără Plastic”
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Tabără recreativă la mare pentru 30 de persoane cu dizabilități, părinți, aparținători
MUZEUL MARAMUREȘAN: Vacanță în curtea muzeului – o experiență frumoasă, plină de bucurie
SPECIAL: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, partener într-un proiect aniversar UNESCO
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Expoziție dedicată celor 130 de ani de la înființarea Școlii de pictură de la Baia Mare la Institutul Liszt din București
Adrian Marchiş a fost condus pe ultimul drum

Lasa un raspuns