În zilele de 21-22 mai, actriţa americană Janice Noga va prezenta la Sala Radio monodrama "Janka" de Oscar Speace, în regia autorului.
Piesa descrie experienţele dramatice trăite în Holocaust de sigheteanca Janka Festinger şi refacerea vieţii în America. "Există un moment în viaţa fiecăruia în care ştim că după aceea, nimic nu va mai fi la fel" povesteşte regizorul şi dramaturgul Oscar Speace. "Pentru unii este ziua în care primesc diploma de absolvire şi pornesc în carieră, pentru alţii este ziua căsătoriei sau ziua în care li se naşte primul copil. Pentru mine, ziua aceea a fost în vara anului 1997 când am aflat că mătuşa are o scrisoare de la mama mea, în care povesteşte călătoria ei şi a celor două surori ale sale prin Holocaust, călătorie care a debutat la 15 mai 1944 la Sighet şi le-a purtat prin Auschwitz, Dachau şi Munchen, şi care s-a încheiat la 1 mai 1945 într-un vagon de cale ferată părăsit de nemţii ce au depus armele în faţa tancurilor americane. Căsătorită cu un soldat american staţionat în Germania – a fost prima căsătorie recunoscută oficial de armata americană – a emigrat în Statele Unite şi s-a stabilit în însorita Californie unde în anul 1948 a dat naştere a doi gemeni – mie şi fratelui meu David – pe care i-a considerat simbol al victoriei asupra soluţiei finale naziste".
Janka Festinger a murit în 1994 la vârsta de 77 ani dar povestea ei a rămas, spusă de copii ei David şi Oscar într-un documentar, în piesa care-i poartă numele, scrisă de Oscar Speace şi, recent, în volumul "Momentele fericite din viaţa Jankăi Festinger" de David D. Speace. "Unele poveşti au nevoie de timp pentru a fi spuse sau scrise, altele trebuie trăite, inspirate şi expirate, uneori cu uşurinţă, alteori cu greutate şi durere" spune Janice Noga, cea care şi-a asumat dificilul rol de a recrea drama Jankăi pe scenă, actriţă şi cântăreaţă din a cărei carieră teatrală amintim rolurile din "Zorba Grecul", "Regele Lear" sau celebrul musical "Violonist pe acoperiş".
În ceea ce-l priveşte pe Oscar Speace, este un producător, regizor şi dramaturg recunoscut, cu peste 550 de spectacole de teatru, emisiuni de radio şi TV la activ care i-au adus prestigiosul premiu Emmy.
Spectacolul este organizat de Asociaţia "Nordica" din Sighetu-Marmaţiei care pregăteşte şi montarea variantei în limba română a piesei pentru a fi lansată în stagiunea teatrală 2011/2012.
Stiri de actualitate:
LANSARE DE CARTE: „Ființa Dialogului Cultural” – Marcel Mureșan
SALVAMONT MARAMUREȘ: Misiune încheiată cu succes în zona Poiana Mărului – Valea Usturoiului
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ: Gala Micilor Campioni
LA PODUL DE LA CĂTĂLINA se intervine pentru înlăturarea efectelor viiturilor
AJOFM MARAMUREȘ: Rata șomajului în scădere
BAIA MARE: ”Hai cu Busul!”- prima extragere din acest an școlar
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA a fost în Câmpulung la Tisa, unde a discutat cu localnicii
VITAL: Cartierul Băița din Tăuții Măgherăuș rămâne fără apă
FOTBAL: Derby maramureșean între două echipe aflate pe podium
PASUL GUTÂI: Copac prăbușit pe DN 18
INEDIT: Pomul de Crăciun din Centrul Vechi va prinde viață cu fotografii ale băimărenilor
VOLEI: Știința Explorări s-a calificat în sferturile Cupei României
MARAMUREȘ SACRU- Maramureșul își duce patrimoniul UNESCO și tradițiile autentice la Bruxelles
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești bune pentru prosumatorii din România
SALVAMONT MARAMUREȘ: Pacient evacuat pe un traseu dificil
MINISTRUL MEDIULUI, NATALIA INTOTERO vine în Maramureș pentru discuții despre poluarea minieră și gestionarea deșeurilor
AVERTIZARE HIDROLOGICĂ: Cod galben pentru bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Lăpuș, Tur și Someșul Mare
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
Actriţa americană Janice Noga prezintă la Sighetu-Marmaţiei monodrama "Janka" de Oscar Speace

Lasa un raspuns