Miercuri, 29 august a.c., începând cu ora 10.00, Secţia de Jandarmi Vişeu de Sus a desfăşurat o acţiune în cooperare cu Poliţia Oraşului Borşa în zona pieţei agroalimentare din localitate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Jandarmii aflaţi în misiune au surprins un număr de 4 persoane care au omis a afişa la locul de desfacere, preţurile produselor oferite spre vânzare. În consecinţă, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu avertisment scris conform art.1, lit.h din Legea 12/1990.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zbor din București spre Baia Mare, dus-întors la 65 euro
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 28 octombrie în Baia Mare și Băița
FOTBAL: Medie de peste cinci goluri pe meci în etapa a 7-a din Liga 4
HANDBAL: Jucători de la Minaur, la națională pentru meciurile cu Polonia și Franța
DÁVID LAJOS: Istoricul-arhivar Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi – Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi
Acţiune comună pentru combaterea faptelor antisociale la Borşa

Lasa un raspuns