Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a declarat oficial deschisă cea de-a 14-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de vară, la capătul unei ceremonii care s-a dorit un tribut adus ştiinţei şi secolului luminilor, desfăşurată miercuri seara pe Stadionul Olimpic din Londra, în faţa a aproximativ 62.000 de spectatori."Declar deschise Jocurile Paralimpice 2012 de la Londra", a spus suverana, care a fost însoţită la ceremonie de nepotul său, prinţul William, şi de soţia acestuia, Kate.Departe de excentricitatea ceremoniei de deschidere a JO 2012, evenimentul a ţinut să marcheze întoarcerea acasă a Mişcării Paralimpice, născută în Anglia, în urmă cu aproximativ şase decenii.Flacăra paralimpică a sosit în arenă pe calea aerului, purtată de un soldat britanic rănit în Afganistan, care a coborât cu ajutorul unei frânghii din vârful turnul Orbit (115 m), aflat în afara stadionului, înainte de a transmite torţa unui atlet cu deficienţe de vedere din delegaţia britanică.Onoarea de aprinde vasul din interiorul arenei, compus din peste 200 de torţe, i-a venit lui Margaret Maughan, medaliată cu aur la primele Jocuri Paralimpice, desfăşurate la Roma în 1960.Ceremonia, denumită "Enlightenment" (Iluminare), ca un omagiu adus secolului luminilor, a fost marcată de prezenţa celebrului astrofizician paralizat Stephen Hawking, care şi-a făcut aparţia pe stadion în fotoliul său rulant, îndemnându-i pe spectatori "să fie curioşi"."Priviţi stelele şi nu picioarele voastre. Încercaţi să înţelegeţi ceea ce doriţi şi întrebaţi-vă ce face ca universul să existe. Fiţi curioşi!", a spus omul de ştiinţă, care suferă de o maladie degenerativă şi poate vorbi doar cu ajutorul unui calculator.Defilarea sportivilor participanţi la competiţie, între care şi reprezentanţii României, a durat mai bine de o oră, sute dintre competitori deplasându-se în scaune cu rotile sau cu ajutorul cârjelor.
Un imens foc de artificii, însoţit de melodia "I am what i am" (Sunt ceea se sunt), interpretat de artista britanică Beverley Knight, a încheiat o ceremonia, mult mai modestă şi mai puţin exuberantă decât cea din 27 iulie, dedicată deschiderii Jocurilor Olimpice 2012."Bun venit acasă", a declarat preşedintele Comitetului de organizare, lordul Sebastian Coe, cu referire la apariţia Mişcării Paralimpice, care a luat naştere în 1948, la spitalul englez Stoke Mandeville, graţie unui medic care a avut ideea organizării unei competiţii sportive internaţionale pentru răniţii în război. În urma acestei iniţiative a luat naştere, în 1960, prima ediţie a Jocurilor Paralimpice, găzduită de capitala Italiei.Delegaţia României care participă la Jocurile Paralimpice de la Londra este formată din şase sportivi: atletul Florin Cojoc, campion european la săritura în lungime, cicliştii Eduard Novak – campion mondial şi olimpic la velodrom şi proba rutieră – şi Imre Torok, înotătorii Samuel Ciorap şi Naomi Ciorap, care se situează în acest moment pe poziţiile 5 şi 7 la nivel european, şi jucătorul de tenis de masă Dacian Makszin.AGERPRES
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
CONFERINȚA NAȚIONALĂ SALVAMONT 2026 a debutat în Maramureș, reunind specialiștii în salvare montană din întreaga Românie
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zbor din București spre Baia Mare, dus-întors la 65 euro
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 28 octombrie în Baia Mare și Băița
FOTBAL: Medie de peste cinci goluri pe meci în etapa a 7-a din Liga 4
HANDBAL: Jucători de la Minaur, la națională pentru meciurile cu Polonia și Franța
DÁVID LAJOS: Istoricul-arhivar Balogh Béla (16 februarie 1936 – 27 octombrie 2026) nu mai este printre noi – Moștenirea trecutului orașului trebuie să o ducem mai departe noi
A început cea de-a 14-a ediţie a Jocurilor Paralimpice de vară

Lasa un raspuns