În 30.11.2012 poliţiştii din Vişeu de Sus, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate în colaborare cu specialiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Borşa, au identificat mai mulţi suspecţi care, în data 17.11.2012, au sustras bunuri dintr-un autoturism parcat într-un garaj pe strada Gării din localitate. La acea dată Remus D. din Vişeu de Sus reclama furtul unui portmoneu şi a unor documente personale. Suspecţii sunt şase bărbaţi din Moisei şi Borşa: Dumitru T. de 18 ani şi C.T. de 17 ani, din Moisei şi Eugen C. de 21 ani, Găvrilă C. de 20 ani şi alţi doi minori de 16 şi 17 ani din Borşa.
Faţă de aceştia s-a început urmărirea penală, solicitându-se eliberarea unor autorizaţii de percheziţii domiciliare, la fiecare dintre cei menţionaţi mai sus. Cu ocazia percheziţiilor au fost recuperate o parte din bunurile sustrase din autoturismul părţii vătămate, dar au mai fost identificate şi ridicate şi alte bunuri a căror provenienţă nu a putut fi dovedită (aparatură electronică, scule electrice şi mecanice, motofierăstrău mecanic, televizoare LCD).
Bărbaţii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
6 suspecţi de furt au fost identificaţi la Vişeu de Sus

Lasa un raspuns