22 ianuarie Ziua Culturii Maghiare

Din 22 ianuarie 1989 maghiarii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Culturii Maghiare. În această zi, în 1823, Kölcsey Ferenc finalizează textul poeziei Hymnus, care a devenit versurile imnului național al Ungariei pe muzica lui Erkel Ferenc.

Kölcsey Ferenc, s-a născut în localitatea Săuca, județul Satu Mare, la 30 de km de Carei și a murit la vârsta de 48 de ani în Szatmárcseke, în apropiere de Fehérgyarmat.

Comunitatea maghiară din județul Maramureș, marchează această zi cu concerte și decernarea distincțiilor Hollósy. În acest an UDMR a organizat turneul în județ a renumitului cântăreț Tamás Gábor, iar la Sighetu Marmației, pe lângă concertul unor renumiți interpreți de muzică veche și populară au fost decernate plachetele Hollósy.

La categoria artă, premiul a fost acordat lui Zolopcsuk Róbert din Sighetu Marmației, la categoria educație lui Molnár Judit din Dămăcușeni, la categoria organizare socială Clubului de Seniori din Ocna Șugatag, la categoria viața culturală placheta a fost înmânată lui Nagy Lajos, din Mânău, iar la categoria tineret lui Várady Csongor din Baia Mare.

Imnul este o odă, iar conținutul este asemenea unei rugăciuni.

Imnul

Doamne, binecuvântează-l pe maghiar
Cu bunăvoie, cu belșug,
Întinde asupra-i braț păzitor,
Dacă se luptă cu cei potrivnici lui;
De soarta rea el este mistuit demult,
Adu asupra-i un an vesel,
A ispășit deja acest popor
Trecut și viitor!

Strămoșii noștri i-ai adus
Pe culmea sfântă a Carpaților,
Prin tine a primit patrie frumoasă
Ramura de sânge a lui Bendegúz.
Și pe unde răsună valurile
Tisei și-a Dunării,
Semințiile viteazului Árpád
Au înflorit.

Pentru noi pe câmpurile din Kun
Spice coapte ai unduit,
Pe podgoriile din Tokaj
Nectar ai picurat.
Steagul nostru des l-ai înfipt
În a sălbaticilor turci șanțuri,
Și a gemut de-a lui Matei(Corvin) deprimantă oaste
Măreața cetate vieneză.

Ah, dar din cauza păcatelor noastre
S-a aprins mânia în pieptul tău,
Și ai eliberat trăsnetele tale
În norii tăi tunători,
Întâi săgețile jefuitorilor mongoli
Le-ai șuierat deasupra noastră,
Apoi a turcilor jug
Am luat pe umerii noștri

Cât de des a răsunat din gura
Sălbaticului popor otoman
Pe mormanele de oase a oștii noastre înfrânte
Cântec de triumf!
De câte ori a atacat propriul tău fiu,
Frumoasa mea patrie, pieptul tău,
Și din cauza vlăstarului tău ai ajuns să fii
Urna propriului tău vlăstar!

Se ascundea cel hăituit, și spre el
Spadă se-ntindea în propriu-i bârlog,
Se uita-n jur și nu găsea
Propria-i patrie în această țară,
Se sui pe pisc și coborî în vale,
Amărăciunea și îndoiala având ca tovarăși,
Râu de sânge-i la picioare lui,
Și deasupra-i mare de foc.

Cetate a fost, acum e ruină,
Voie bună și veselie zburdau prin aer,
Horcăit de muribund, plânset
Sună acum în locul lor.
Și ah, libertatea nu mai înflorește
Din sângele celor morți,
Și lacrimi ale chinuitoare-i robii curg
Din zeloșii ochi a orfanilor!

Îndură-te de maghiar, Doamne,
Căci de nenorociri a fost el zvârcolit,
Întinde asupra-i braț protector
În oceanul său de chinuri.
De soarta rea el este mistuit demult,
Adu asupra-i un an vesel,
A ispășit deja acest popor
Trecut și viitor!

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.