112: Incendiu la acoperişul unei case din Sighet

112: Incendiu la acoperişul unei case din Sighet

Panică aseară în municipiul Sighetu Marmației după ce o clădire situată pe strada Ioan Mihalyi de Apșa, în care locuiesc mai multe familii, a fost cuprinsă de flăcări. Patru autospeciale din dotarea Detașamentului de Pompieri Sighet au trebui să intervină pentru stingerea focului care se propaga cu repeziciune. 

Din cele menționate de către localnici se pare că incendiul ar fi pornit la mansarda unei locuințe. Acesta s-a extins și la clădirea învecinată, unde în interiorul uneia dintre locuințe se aflau copiii unei familii. Aceștia dormeau în timp ce focul a izbucnit la casa din vecini. 

„Nu știu ce s-a întâmplat că acuma am venit de la lucru”, a spus mama copiilor, speriată de moarte.

În clădirea care a luat foc locuiau mai multe familii. Se pare că locuințele din imobil ar fi destinate cazurilor sociale. Oamenii și-au luat doar ce au apucat din case, speriați că vor rămâne pe drumuri.

„De sus de la mansardă a pornit focul. Suntem o grămadă de familii și de copii. Eu am auzit ceva și am ieșit afară și când am simțit miros de fum am zis să cheme pompierii. Actele și tot mi-a rămas acolo”, povestește o sigheteancă.

Zeci de pompieri, criminaliști și polițiști de ordine publicăs-au aflat la fața locului. Focul a ars mocnit preț de mai bine de o oră, iar pompierii s-au luptat pentru a-l lichida în totalitate. Până la această oră nu se știe ce a dus la izbucnirea incendiului. 

 „Pompierii din cadrul detașamentului Sighetu Marmației au fost solicitați să intervină pe strada Ioan Mihalyi de Apșa la un incendiu izbucnit la un pod al unei construcții. În urma incendiului au ars 450 mp de acoperiș din lemn, circa 200 mp de pod din lemn, aproximativ 9 mp de magazie din lemn și diverse obiecte de mobilier. La intervenție au participat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor din cadrul SMURD Sighet. A fost fără victime și cauza este în curs de stabilire”, a declarat Oana Alexa-Gonczi, purtător de cuvânt al ISU Maramureș.

Pompierii împreună cu oamenii legii au demarat o anchetă la fața locului iar în cursul zilei de astăzi a avut loc o întânire cu reprezentanții Primăriei cu privire la acest caz.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.