VIDEO | 11 cazuri noi de COVID-19 în Maramureș în ultimele 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 825 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În județul nostru în ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 11 îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 285 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil din România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.410. Dintre acestea, 494 sunt internate la ATI.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au executat, pe raza unităților administrativ-teritoriale din Maramureș, în sistem integrat 69 de misiuni. Cele 88 de efective au procedat la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la menținerea ordinii și siguranței publice la respectarea măsurii de carantinare de către persoanele aflate în locațiile declarate. La TELVERDE 0800 800 165 s-au primit patru apeluri cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție individuală care sunt în verificare de către instituțiile abilitate.

În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional 12 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuale stabilite în perioada stării de alertă. Au fost verificați peste 20 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă. S-au aplicat, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de 3000 lei. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.