Ca parte a angajamentului său de a împărți cel puțin 500 de milioane de doze de vaccinuri cu țările cu venituri mici și mijlocii inferioare până la jumătatea anului 2022, Team Europe – statele membre ale Uniunii Europene, împreună cu Norvegia și Islanda – donează 99. 6 milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson pentru anul 2021, facilitate printr-un acord negociat de Belgia cu sprijinul Comisiei Europene, primele doze urmând să ajungă în Niger (496.800), Guineea Conakry (496.800), Mauritania (144.000), Republica Centrafricană (302.400), Djibouti (50.400), Nigeria (2.764.800), Togo (633.600) și Republica Congo (230.400), potrivit unui comunicat. Această donație permite COVAX să își accelereze livrările în 2021 și la începutul anului 2022.
„Team Europe contribuie la efortul global de solidaritate împotriva COVID-19. Acest lot de aproape 100 de milioane de doze de la Johnson & Johnson, care va fi livrat prin intermediul COVAX, face parte din angajamentul nostru de a împărți cel puțin 500 de milioane de doze de vaccinuri în următoarele luni cu țările cele mai vulnerabile. Primele doze au ajuns în Niger, iar alte doze vor sosi într-o serie de țări în această săptămână. Vom continua să împărțim vaccinuri. În același timp, sprijinim consolidarea capacităților de producție de vaccinuri la nivel mondial, în special în Africa”, a declarat Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.
Dozele donate de statele membre ale UE sunt produse de rețeaua de producție Johnson & Johnson, iar donațiile sunt facilitate de un acord tripartit semnat de guvernul belgian în numele Team Europe, susținut de Franța, Norvegia, Suedia și Comisia Europeană.
Sursa: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/mex_21_6205

Lasa un raspuns