Weekend plin pentru pompieri: au stins incendii, au scos apa dintr-un magazin și au salvat doi porci și un cal

La zece situații de urgență au intervenit pompierii maramureșeni la sfârșitul săptămânii trecute. Au stins incendii de vegetație, au evacuat apa dintr-un magazin, dar au și scos doi porci căzuți într-o fosă septică și un cal ajuns în șanț.

Vineri, pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Borșa au lichidat un incendiu în urma căruia au ars circa 500 kg de deșeuri menajere. Pompierii vișeuani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tablou electric. Militarii sigheteni au stins un incendiu în urma căruia au ars 150 de metri pătrați de vegetație uscată.

Sâmbătă, pompierii din Bogdan Vodă au intervenit pentru salvarea a doi porci căzuți într-o fosă septică. La Budești, pompierii sigheteni au stins un incendiu izbucnit la coșul de fum al unei locuințe. A ars doar funinginea din coșul de evacuare a fumului. Garda de Intervenție Fărcașa a fost solicitată în localitatea Sălsig la un incendiu de vegetație uscată.

Duminică, militarii din cadrul Secției Vișeu de Sus au intervenit pentru degajarea unei sălcii căzute peste firele de iluminat. La Borșa  pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din interiorul unui magazin. Un incendiu izbucnit la o bucătărie a fost lichidat de către pompierii sigheteni. Au ars diverse materiale textile, mobilier și obiecte electrocasnice. Cea din urmă intervenție a fost a pompierilor băimăreni, care au intervenit pentru a scoate un cal căzut într-un șanț în localitatea Săcălășeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.