Vremea azi în Maramureș

Vremea va fi ușor mai caldă față de temperaturile obișnuite ale acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros și pe arii extinse va ploua. Izolat sunt posibile precipitații mixte. La munte precipitațiile vor fi mixte și izolat vor fi condiții de polei, iar pe crestele montane înalte noaptea vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 5-20 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări îndeosebi la munte, iar pe crestele montane cu rafale de peste 70-80 km/h, unde va viscoli ninsoarea sau spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 9 grade, iar cele minime între 1 și 4 grade.

Toate sectoarele de drumuri publice au carosabilul curat si umed. Angajații secției de drumuri nationale au intervenit cu 12 utilaje și au răspândit 104 tone de material antiderapant. Angajații societății Drumuri si Poduri au acționat cu 18 utilaje și au imprăștiat 133 tone de material antiderapant. Cerul este acoperit, plouă în județ. Vizibilitatea este redusă de ceață sub 200 de metri pe DN18, în Pasul Prislop, între km 160 și km 180.

Sursa: Instituția Prefectului Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.