Vizită de rang înalt în Maramureş

Vizită de rang înalt în Maramureş

În acest sfârşit de săptămâna vor sosi în judeţul Maramureş, în vizită oficială ambasadorii extraordinari şi plenipotenţiari ai Emiratelor Arabe Unite, Algeriei şi Kuweitului. Aceştia vor poposi duminică şi în municipiul nostru pentru a vizita Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei dar vor avea o întâlnire şi cu oamenii de afaceri locali.

Vor mai fi prezenţi în judeţ ambasadorii Nigeriei, Irakului şi Macedoniei. Astfel, începând cu 18 martie şi până în 20 martie cei 6 ambasadori vor fi purtaţi prin tot judeţul Maramureş. Conform programului stabilit, sosirea oficială se va petrece în cursul serii de 17 martie, în jurul orei 22.00. Pentru că în prima zi, înalţii oaspeţi să viziteze o serie de obiective economice majore din Municipiul Baia Mare, precum şi instituţii publice, printre care se număra Prefectura, Consiliul Judeţean şi Primăria Baia Mare. Din programul vizitei nu vor lipsi muzeele (inclusiv Muzeul de Mineralogie) În cursul zilei de sâmbătă, diplomaţii străini vor vedea la faţa locului câteva” eşantioane” relevante pentru potenţialul de turism montan al regiunii maramureşene: vor vizualiza locaţia proiectului Golf Park, dar şi domeniile schiabile din judeţ între care un interes sporit a fost manifestat pentru pârtia olimpică de la Borşa, care, în prezent, nu mai beneficiază de finanţare spre a putea fi finalizata şi data în folosinţă. Printre obiectivele care vor fi vizitate în acest sfârşit de săptămână se număra Mănăstirea Bârsană şi Muzeul Etnografic al Maramureşului. Duminică înalţii oaspeţi vor poposi la Sighetu Marmaţiei unde vor vizita Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, dar vor întâlni în sala de conferinţe a primăriei şi oamenii de afaceri din municipiu. Aceştia vor vizita şi Cimitirul Vesel din Săpânţa, urmând că luni dimineaţa oaspeţii de peste mări şi tari să plece spre Bucureşti.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.