VIRUSUL ZIKA: Numărul femeilor însărcinate infectate a crescut la 16 dintr-un total de 157 de cazuri

VIRUSUL ZIKA: Numărul femeilor însărcinate infectate a crescut la 16 dintr-un total de 157 de cazuri

 Autoritățile sanitare din Puerto Rico au raportat luni 157 de cazuri de infectare cu virusul Zika, înregistrate pe insulă, dintre care 16 sunt femei însărcinate, relatează EFE.

Ministrul sănătății, Ana Ríus, a informat despre 16 cazuri de femei însărcinate infectate cu virusul Zika, cu mare risc pentru această categorie având în vedere că există suspiciunea unei legături între virus și probleme neurologice la nou născuți.
Titulara sănătății a reamintit măsurile de precauție ce trebuie luate mai ales de către femeile însărcinate precum protejarea împotriva mușcăturilor de țânțari folosirea de produse antițânțari și eliminarea focarelor de insecte.
"Femeile însărcinate care manifestă simptome asociate virusului, precum febră sau prurit, trebuie să meargă la medic pentru realizarea unei evaluări și a testelor necesare în caz de suspiciune cu infecție a virusului Zika", a subliniat Ríus.
Potrivit noilor date difuzate de minister, care sunt actualizate săptămânal, au fost raportate două noi cazuri de sindrom Guillain-Barré, care este de asemenea asociat cu virusul Zika și care atacă sistemul nervos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.