ANI: Doi viceprimari din Maramureş, declaraţi incompatibili

ANI: Doi viceprimari din Maramureş, declaraţi incompatibili

 Doi viceprimari din județul Maramureș au fost declarați incompatibili de Agenția Națională de Integritate. Cei aflați în culpă sunt aleșii locali din comunele Bocicoiu Mare și Botiza.

“Valentin Cristian Petrovan, viceprimarul comunei Bocicoiu Mare, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 octombrie 2013 – 03 iulie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Crăciunești, Județul Maramureș, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.”
“Viorel Pașca, viceprimarul comunei Botiza, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât deține simultan cu funcția de viceprimar şi calitatea de reprezentant al întreprinderii familiale „PAȘCA N. VIOREL ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ”. De asemnea, s-a aflat în stare de incompatibilitate şi în perioada 03 iulie 2012 –  01 septembrie 2012, întrucât a deținut simultan funcțiile de viceprimar şi contabil în cadrul Școlii clasele I-VIII Botiza. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile  art. 87, alin. (1), lit. g) şi k) şi dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.”, se precizează într-un comunicat official postat site-ul Agenției Națioanlă de Integritate
Atât Valentin Cristian Petrovan cât și Viorel Pașca au depus la dosarul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.