VIDEO | Coif viking recuperat de polițiști

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional, împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Iaşi au recupera un bun arheologic de mare valoare, respectiv calota unui coif medieval de sorginte vikingă.

Investigaţiile în cauză au început în luna decembrie 2020, în urma unor indicii obţinute de poliţişti, coiful fiind iniţial descoperit în timpul unor lucrări de amenajare efectuate, în anul 2010, pe râul Siret, fără a fi însă declarat şi predat la data respectivă autorităţilor.

Bunul cultural poate fi datat în secolele X-XIII şi reprezintă un tip de coif întâlnit cel mai adesea în spaţiul baltic şi al Rusiei Kieviene. Acesta este apreciat de specialiştii în domeniu ca având o valoare istorică incomensurabilă, fiind unicat în România şi printre puţinele exemplare cunoscute în Europa.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanţelor, iar bunul cultural în cauză a fost predat Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în vederea declanşării procedurii de clasare în patrimoniul cultural naţional.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.