Vezi ce declarație politică va susține astăzi în plenul Camerei Deputaților deputatul PNL Vasile Berci

Societatea și viața politică internă sunt marcate, în ultimul timp, de subiectul incendiar Roșia Montană. Prin extensie este vorba de modul în care România, țară bogată în resurse, va reuși să beneficieze cât mai mult posibil din valoarea resurselor pe care le posedă.
Istoria modernă a lumii constituie argumentul peremptoriu a faptului că, de regulă, resursele naturale nu au adus dezvoltare și prosperitate în țările care le dețineau, iar subdezvoltarea și sărăcia s-au menținut până în zilele noastre în statele foste colonii.
Sistemul colonial a dispărut, dar în esență circulația mondială a materiilor prime a rămas în paradigma de la statele subdezvoltate spre marile puteri economice ale lumii.
Economistul Joseph Stiglitz, în lucrarea “Mecanismele globalizării“, demonstrează că:
a) marile companii miniere, petroliere și de gaze naturale acaparează, prin metode neortodoxe, profituri uriașe în timp ce statele care le dețin obțin cu mult mai puțin decât ar trebui.
b) cedarea resurselor nu aduce în regiunea respectivă dezvoltare și avantaje sociale, iar Guvernul dispune de bani mai puțini pentru infrastructură, școli, spitale etc.
c) Singurul avantaj legat de minerit constă în puținele locuri de muncă create pe timp mediu, dar daunele ecologice pot duce la dispariția unor locuri de muncă existente în alte sectoare din zonă.
d) riscul real al unor costuri bugetare imense suportate de Guvern pentru ecologizarea zonei după epuizarea zăcământului.
Aceasta este opinia lui J. Stiglitz, bazată pe studierea a sute de exploatări din întreaga lume.
Cred că putem fi de acord că relansarea economică a țării nu poate fi concepută fără a lua în calcul singurul lucru cert pe care îl mai deținem – resursele naturale.
Vis-a-vis de Roșia Montană există întrebări și incertitudini tulburătoare ca:
• Faptul că nu se procedează la desecretizarea contractului dintre statul român și R.M.G.C. blochează din start orice șansă pentru o analiză rațională, cu orizont predictibil, cu privire la beneficiile economice și financiare ale statului român.
• Nu este corect ca partea română să nu dețină informații de mare acuratețe privind rezultatul lucrărilor de exploatare. Care sunt cantitățile de aur și argint corect estimate? Există în minereu metale rare? Dar mercur? Dacă există, nu ar fi normal ca R.M.G.C. să facă investiții conexe, care să utilizeze metale rare? Existența mercurului nu agravează problema ecologizării zonei?
• Cu privire la iazul de decantare se ridică, de asemenea, întrebări și îndoieli. Impermeabilizarea celor 360 de ha este asigurată de stratul de argilă existent în aria viitorului iaz? Procedează R.M.G.C. la asigurarea iazului și la constituirea unui fond de garanție pentru o situație de catastrofă ecologică? Se regăsesc în contract clauze lipsite de orice umbră de ambiguitate privind ecologizarea zonei după terminarea lucrărilor de exploatare?
• Arealul geografic Roșia Montană unde se află zăcământul ar suporta prin exploatare pierderi dramatice pentru turism, îndeosebi galeriile de mină din perioada romană, care ar trebui să facă parte din patrimoniul UNESCO?
• Faptul că la bursa zvonurilor se spune că la Toronto au fost investite în acțiuni R.M.G.C. sume exorbitante de către unii concetățeni influenți, ar putea explica procedura, cel puțin ciudată, de a trimite la Parlament un proiect de lege cu reglementări neconstituționale, care nu respectă Legea Minelor din 2003, regimul exproprierii în interes public, fără aviz de mediu și cu un aviz al ministrului Justiției, care logic obligă Guvernul să renunțe la trimiterea proiectului de lege în Parlament, fac dezirabil zvonul unor interese financiare uriașe?
Se constituie ca argument pe această linie și “bâlbele antologiceale“ ale Primului Ministru și ale miniștrilor Șova, Rovana Plumb și Daniel Barbu.
Practic cred că după privatizări dezastruoase, după contracte generatoare de imense pierderi financiare pentru statul roman, gen Bechtel, în problema Roșia Montană sunt necesare transparență, competență și dialog responsabil și profesionist, bazat pe analiză, diagnoză și prognoză. Și mai presus de toate expertiză pe măsură și bună credință.
Categoric Guvernul și clasa politică nu pot face abstracție de punctual de vedere al Academiei Romaniei, de opinia unor somități în materie și în mod deosebit de reacția societății civile prin manifestații impresionante.
În aceste condiții, rațional și logic, Guvernul trebuie să retragă acest proiect de lege de la Parlament, fie și numai pentru faptul că șansa de a trece, pe bună dreptate, de Curtea Constituțională tinde spre zero și că lucrurile s-ar detensiona în societate și în viața politică.
Întrebarea care se impune este ce punem în loc, ce-i de făcut? Cred că în primul rând este necesară o o schimbare radicală de viziune pornind de la elaborarea unei strategii de dezvoltare economică a țării pe termen lung, viabilă și coerentă, având ca reper fundamental valorificarea în interesul națiunii a resurselor naturale.
Strategia trebuie realizată pe bază de dialog și dezbatere publică, cu implicarea partidelor parlamentare, aflate la putere sau în opoziție, a mediului academic și al celui de afaceri, a societății civile etc. În final strategia trebuie asumată prin consens național și să fie respectată ca reper în actul de guvernare indiferent cine se va afla la putere într-un moment sau altul. Vom ieși probabil în acest mod și de sub “blestemul” meșterului Manole.
În problema Roșia Montană este strict necesară o schimbare de optică radicală a Guvernului printr-o decizie de asumare a soluției de exploatare a zăcământului de către statul roman prin angajarea unui credit și un veritabil management privat..
Argumentul că statul nu se mai poate îndatora nu este fezabil, având în vedere că ne-am îndatorat cu 20 de miliarde de euro și ne-am ales cu praful de pe tobă.
Am două speranțe. Prima, că Guvernul nu va repeat istoria Roșia Montană în privința gazelor de șist, iar a doua că gafa Premierului Ponta cu privire la despăgubirile datorate de statul roman către R.M.G.C. nu vor produce efecte într-un eventual proces.
Am trăit în anul 2000, ca deputat, catastrofa de la Baia Mare. Catastrofă economică și ecologică. Un posibil precedent, la scară redusă, a Roșiei Montana în variant R.M.G.C.
Statul roman nu a beneficiat de niciun dolar sau gram de aur, dar s-a pricopsit cu un iaz cu cianuri și cu o catastrofă ecologică, în timp ce tonele de aur au luat drumul străinătății.
Cât privește un eventual vot pe proiectul de lege Roșia Montană, care sper să fie nominal, voi vota, în deplină cunoștință de cauză, categoric împotrivă.