Vasile Mih, directorul Colegiului Național ”Dragoș Vodă”a murit în această dimineață, în urma infectării cu noul coronavirus. Acesta a pierdut bătălia cu virusul, pe patul spitalului de Pneumoftiziologie din Baia Mare.
Vasile Mih, în vârstă de 52 de ani, a făcut o formă gravă a virusului, în ultimele zile fiind intubat. Nici transplantul de plasmă se pare că nu l-a ajutat. Vestea a căzut ca un șoc asura celor care i-au fost apropiați. Întreaga comunitate sigheteană îl deplânge.
Acesta nu suferea de boli cronice și nu avea probleme de sănătate, anterior infectări cu COVID-19. Unitatea de învățăământ pe care o conducea a funcționat încă din septembrie pe scenariul roșu. Directorul Vasile Mih nu a fost prezent fizic în unitatea de învățământ de aproximativ două săptămâni, iar alte cadre didactice nu au fost confirmate ca fiind infectate cu COVID-19.
Rețelele de socializare abundă de mesaje de condoleanțe adresate familiei greu încercate. Pagina de facebook a Colegiului Național ”Dragoș Vodă”și-a schimbat fotografia de copertă cu o imagine sugestivă pierderii pe care a sufert-o.

Vom reveni cu detalii și mesaje din partea celor care l-au cunoscut.
”Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş îşi exprimă adânculregret pentru trecerea în eternitate a reputatului profesor de fizicăVASILE MIH, Director al Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”Sighetu Marmaţiei.
A fost un dascăl de excepţie, iubit şi respectat de toţi cei care l-au cunoscut, cu oprestigioasă carieră didactică, a cărui viaţă şiactivitate reprezintă un imbold pentru noi toţi, mai ales în momente decumpănă.
Ne rămân contribuţiile sale, tot ce a întreprins şi realizat pentruînvăţământul maramureşeanşi, nu înultimulrând, spiritulsăucartezian, care îi definea personalitatea.
Îl vom păstra mereu în amintirile noastre! Suntem alături de familia greu încercată!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul ISJ Maramureş

Lasa un raspuns