UN PRIM PAS spre soluționarea problemei iazurilor de decantare și a halderelor de steril din jurul Băii Mari

La invitația deputatei UDMR Maramureș, Zahoránszki Brigitta, vineri, 21 martie, Bende Sándor, deputat UDMR din județul Harghita, președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a efectuat o vizită în județul Maramureș. Împreună cu profesorul universitar Ioan Bud, Pintér Zsolt, consilier județean, și Pap Zsolt István, viceprimarul municipiului Baia Mare s-au deplasat la iazurile de decantare și haldele de steril din Baia Mare și împrejurimi.

Ioan Bud a atras atenția asupra situației îngrijorătoare a perimetrelor miniere, a iazurilor de decantare și a haldelor steril din Maramureș.

Profesorul universitar a precizat că aceste perimetre miniere care au fost închise în urmă cu două decenii, nu au fost ecologizate, acestea poluând mediul înconjurător, praful inhalat poate duce la îmbolnăviri, iar în cazul unor ploi abundente se pot produce chiar accidente ecologice grave.

S-a discutat, de asemenea și posibilitatea extragerii resurselor neexploatate din iazuri, dar, în orice caz, acestea trebuie ecologizate pentru o dezvoltare durabilă, pentru a nu reprezenta un risc pentru sănătate și pentru mediu”, a declarat Zahoránszki Brigitta.

Închiderea necorespunzătoare a acestor iazuri reprezintă un pericol pentru mediu și sănătate, sunt adevărate bombe ecologice în imediata apropiere a localităților. Este extrem de important să luăm măsuri pentru protejarea mediului și să luăm în considerare dezvoltarea durabilă ”, a precizat Bende Sándor.

Personal consider că avem două opțiuni, cea de exploatare conform legilor în vigoare și/sau cea de ecologizare. Dar ceva trebuie făcut, pentru că așa nu se mai poate, să fim supuși unei otrăviri sistematice. Următorul pas va fi semnalarea mai departe a problemelor la factorii decizionali din parlament respectiv către ministerele de resort. Nu ne vom lăsa până nu vom mișca lucrurile înspre soluționarea problemei”, susține Pap Zsolt István.

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.