Un nou termen lansat pentru recepția blocului ANL din zona Fucs

Un nou termen lansat pentru recepția blocului ANL din zona Fucs este 30 ianuarie. După ani buni în care s-au început lucrările la acest bloc de locuințe, acum mai există probleme doar cu montarea celui de-al doilea lift, spune edilul local, Horia Scubli. Recepția va consemna și finalizarea lucrărilor la utilități, curent, apă și gaz, urmând a se face doar probele finale.

În acest moment blocul este practic terminat, spune primarul Horia Scubli, singurul lucru care nu este gata, este montarea celui de-al doilea lift.

”Blocul este oarecum mai modern și deși nu are decât patru nivele, blocul este prevăzut cu lift, cel de-al doilea lift fiind în montaj. În 30 ianuarie avem recepția pentru întreaga lucrare, recepție ce va consemna nu doar finalizarea blocului, ci va consemna și utilitățile necesare, respectiv curent, apă, canal și gaz. Acestea sunt în mare majoritate terminate, doar probele finale mai trebuie făcute. Un pic ne încurcă acum vremea rea, pentru că trebuie să dăm repede drumul la apă s-o punem sub presiune și s-o scoatem repede afară, pentru că altfel îngheață până când apar primii oameni în interiorul acestor blocuri. Noi sperăm ca la sfârșit de februarie, început de martie să se poată face”, spune primarul Horia Scubli.

Listele vor fi discutate în prima ședință de Consiliu local din luna aceasta. Există o comisie formatĂ din consilieri locali care vor valida prin votul lor noii locatari. Criteriile sunt stabilite de lege. Avantajate sunt persoanele cu studii superioare și tinerii cu vârstă sub 35 de ani. Regimul de chirie va fi exact ca la celelalte blocuri ANL din oraș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.