VIDEO | Un bărbat a murit după ce un perete de beton a căzut peste el

În această dimineață polițiștii Secției 7 Suciu de Sus au fost sesizați prin 112, despre faptul că pe D.J. 109 F de pe raza localității Coroieni, un perete de beton al unui cămin subteran de la rețeaua de apă potabilă a căzut peste un bărbat. Din păcate acesta nu a mai putut fi salvat.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bărbatul de 53 de ani, din Bistrița Năsăud, angajat al unei firme care execută lucrări la drumuri și rețeaua  de apă, în timp ce efectua   lucrări de decofrare a unui cămin din beton, peretele  lateral s-a desprins și a căzut peste el provocându-i decesul.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. De asemenea un martor ce se afla în zonă a încercat să-l scoată pe bărbat de sub dărâmături, însă peretele din beton i-a prins și amputat degetele de la mâna dreaptă.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.