TRATAMENT ALTERNATIV: Adevărul despre homeopatie. Ce riscă cei care se tratează doar cu aceste remedii

TRATAMENT ALTERNATIV: Adevărul despre homeopatie. Ce riscă cei care se tratează doar cu aceste remedii

Homeopatia, o metodă de tratament alternativ inventată în urmă cu 200 de ani, este tot mai populară în întreaga lume, deşi studiile ştiinţifice nu au demonstrat în niciun fel eficienţa acestor remedii. Recent, cercetătorii australieni au declarat că aceste produse sunt de fapt un simplu placebo, iar cei care le folosesc se tratează practic cu granule care conţin doar zahăr.
Remediile homeopate câştigă tot mai mult teren în detrimentul tratamentelor convenţionale.
Chiar şi prinţul Charles este un susţinător infocat al acestei metode de tratament, fiind implicat într-un scandal anul trecut, când a fost acuzat că ar fi încercat să facă lobby pentru folosirea acestor produse pe lângă un secretar de stat din Ministerul Sănătăţii din Marea Britanie.
În anul 2010, autorităţile britanice au cheltuit 4 milioane de lire sterline pe tratamente homeopate recomandate pacienţilor, ca alternativă la medicamente. Guvernul a oferit fonduri pentru 5 spitale homeopate. În prezent, unele din acestea au fost închise, scrie The Guardian.
O cercetare realizată recent de Australian National Health and Medical Research Council a demonstrat că nu există niciun studiu care să ateste clar eficienţa acestor tratamente.
 Concluzia experţilor australieni susţine o analiză realizată de guvernul britanic în anul 2010, care a arătat de asemenea că remediile homeopate nu sunt mai bune ca un placebo.
Granulele sau tincturile par să aibă rezultate bune în unele cazuri, când organismul poate lupta singur cu boala, dar în cazuri grave s-a ajuns chiar la deces. Prin urmare, persoanele care se bazează doar pe aceste produse şi refuză medicamentele îşi pun viaţa în pericol.
Pe ce se bazează homeopatia?
Concepţia care stă la baza acestei metode alternative de tratament este că organismul trebuie ajutat să se vindece singur.
Metoda de tratament  a fost inventată în anul 1796 de medicul german Samuel Hahnemann şi nu se bazează pe extracte din plante, cum greşit cred unii pacienţi.
Ideea lui Hahnemann este că administrarea în doze foarte mici a unei substanţe care în mod nornal ar îmbolnavi o persoană sănătoasă are efect benefic asupra unui bolnav şi vindecă boala respectivă. De exemplu, persoanele care suferă de insomnie se pot vindeca dacă vor lua coffea, un remediu făcut din cafea. Remediile homeopate conţin deci diluţii repetate în apă sau alcool din anumite substanţe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.