Liberalii îi cer premierului Victor Ponta să publice urgent legea dublării alocaţiilor în Monitorul Oficial şi să nu se mai „împăuneze cu merite care nu-i aparţin”. Guvernul este obligat să aplice legile, chiar dacă Victor Ponta în multe cazuri consideră că este un lucru opţional, mai atrag atenţia liberalii.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocaţiile de stat pentru copii, de la 42 la 84 de lei. Majorarea alocaţiei a fost aprobată zilele trecute de deputaţi, sub forma unui amendament propus de Partidul Naţional Liberal. Astăzi, liberalii îi solicită premierului Victor Ponta să publice urgent în Monitorul Oficial această lege, promulgată pe 1 iunie de preşedintele Klaus Iohannis. Măsura dublării alocaţiilor, iniţiată de PNL, este dovada faptului că pot exista situaţii fericite în care societatea civilă şi partidele de opoziţie pot pune cu succes o presiune constructivă pe majoritatea parlamentară, spun liberalii.
“Victor Ponta și PSD încearcă, din nou, printr-o crasă ipocrizie politică, să se împăuneze cu meritele promovării măsurii de dublare a alocaţiilor. Pe lângă faptul că personal nu a votat amendamentul promovat de PNL, chiar dacă se afla la şedinţa de plen din Camera Deputaţilor, iar PSD s-a împotrivit acestei idei în primă instanţă, acum premierul Victor Ponta vrea să confişte politic o măsură bună. Dacă pe actualul şef al Guvernului îl interesa în mod sincer situaţia copiilor, şi nu doar pentru a face bravadă la televizor, s-ar fi asigurat ca actul normativ să apară până în acest moment în Monitorul Oficial, instituţie aflată în subordinea Guvernului. Alocaţia, în mod diferit de ceea ce enunţă reprezentanţi ai PSD, este un drept al copiilor, iar eventualele măsuri care vizează familiile cu venituri modeste pot face obiectul ajutoarelor sociale bine ţintite.”se arată într-un comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal.
Liberalii le mai solicită lui Victor Ponta şi miniştrilor săi să facă mai puţine declaraţii politice şi promisiuni care în cele din urmă nu se mai materializează, şi să comunice în mod clar care sunt măsurile pe care le susţin, cu termene precise.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Școala Generală din Arduzel poartă numele Kós Károly de 20 de ani
SPF SIGHET: Autoturism căutat de autoritățile olandeze, în valoare de peste 100.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră
SALVAMONT MARAMUREȘ: Doi cetățeni ucraineni, recuperați în zona Poienile de Sub Munte
BAIA MARE: Se organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți
ATELIER DE LUCRU MANUAL la Filiala Traian – O floare, un buchet, o idee
ISU MARAMUREȘ: Un coș curățat la timp înseamnă o iarnă liniștită
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 29 septembrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări, la Cupa SCM Zalău
SIGHET: Prins beat și fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate
BAIA MARE: Acțiune pentru protecția animalelor, desfășurată la Festivalul Internațional Ecvestru
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
TRAS DE MÂNECĂ: Liberalii îi cer lui Ponta publicarea urgentă a legii privind dublarea alocațiilor

Lasa un raspuns